Web Analytics

Videoconferinţă pe tema campaniei de vaccinare anti-rujeolă la sediul Instituţiei Prefectului

de | 18.07.2017 13:32 | Actualitate

vaccinarePe 18 iulie 2017, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii au organizat o videoconferinţă, la sediul Instituţiei Prefectului, pe tema campaniei de vaccinare anti-rujeolă. Au participat subprefectul judeţului Argeş, Gabriel Stoian, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Dan Manu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Sorina Honţaru şi reprezentanţii medicilor de familie din judeţ.

 

În cadrul întâlnirii, ministrul sănătăţii Florian Bodog şi ministrul afacerilor interne Carmen Dan au explicat importanţa campaniei de vaccinare împotriva rujeolei, în contextul în care, la nivel naţional, sunt confirmate aproximativ 8000 de cazuri cu această boală. Pentru rezultate cât mai bune ale acestei campanii, autorităţile locale, în special primarii, sunt invitaţi să se implice activ în a identifica zonele vulnerabile din acest punct de vedere.

Concret, la nivel judeţean, se va înfiinţa o comisie formată din prefect, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, reprezentantul Consiliului Judeţean responsabil cu autorităţile publice locale, inspectorul de specialitate din cadrul Compartimentului Relaţia cu Minorităţile din Instituţia Prefectului şi reprezentantul medicilor de familie din judeţ care va întocmi o situaţie cu numărul de copii nevaccinaţi la nivelul fiecărei localităţi. Administraţiile locale vor avea sarcina să identifice comunităţile locale unde există copii neimunizaţi, mai ales cei între 9 luni şi 9 ani, grupa de vârstă cea mai vulnerabilă la această afecţiune.

În situaţia în care, în anumite regiuni, nu există unităţi sanitare şi medici care să se ocupe de vaccinare, primarii vor găsi locaţii corespunzătoare în acest scop, iar Ministerul Sănătăţii, prin DSP, va facilita relocarea de personal medical ce va sprijini campania de vaccinare în comunităţile defavorizate.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii