Web Analytics
scris miercuri, 06.09.2023

Video. Reținut în Argeș pentru că a furat cinci cruci funerare!

Marți, 5 septembrie, polițiștii din Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Cernica, județul Ilfov. E vorba despre două dosare penale.

Video. Reținut în Argeș pentru că a furat cinci cruci funerare!

Citește și: Opt stații GPL din Argeș au fost închise

Din cercetări s-a stabilit că în perioada 4-5 august, respectiv în noaptea de 18 spre 19 august, un bărbat de 36 de ani, din București, împreună cu un alt bărbat, ar fi sustras cinci cruci pentru monumente funerare ce se aflau expuse în afara unui magazin de profil de pe raza comunei Bascov – după cum a informat Biroul de presă al IPJ Argeș.

Prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei (furt calificat) este de aproximativ 10.000 de lei.

În urma percheziției precizate, a fost descoperită o cruce cu caracteristici ce corespund celor sustrase.

Prin urmare, bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere. După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca miercuri, 6 septembrie, să fie dispuse în cazul său măsuri preventive – precizează IPJ Argeș.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită