În seara zilei de miercuri, 8 mai, la Complexul sportiv „Marcea” („Balonul”) din Valea Mare – Ștefănești a avut loc deja tradiționalul meci programat cu o zi înaintea startului ce se dă la Raliul Argeșului, meci între echipa Primăriei Pitești și o selecționată a DTO Rally Team, organizator al competiției.
Citește și: Începe Raliul Argeșului! Startul oficial se dă în Piața Primăriei Pitești
Deși la echipa DTO Rally au evoluat nume cunoscute în sportul cu balonul rotund, cum ar fi Dani Coman, Emil Dică, Marius Radu, Negoiță, dar și alte speranțe gen Adrian Bughiu (vice la C.J. Argeș), Robert Tudor (magicianul cu gură mare), manageriați de Cătălin Dolofan (Dolo Trans Olimp), meciul a fost practic un galop de sănătate pentru trupa Primăriei Pitești, care s-a impus cu un verosimil 19-3.
Da, ați citit bine, a fost 19-3! Și asta, grație în special „numărului 9”, adică a vârfului împins Cristian Gentea, care a înscris 7 goluri, unul mai spectaculos decât altul, fiind și autor al cel puțin unui asist pentru city-managerul Lucrețiu Tudor, unul dintre cei trei „decari” ai formației echipate în roșu-negru.
Primarul a marcat primul gol în secunda 15, în poartă la DTO Rally fiind chiar Dani Coman.
Pentru Primăria Pitești au mai înscris Lucrețiu Tudor – trei goluri, Cristi Dumitru (consilier personal al lui Cristian Gentea) – trei goluri, Nicolae Georgescu (deputat) – trei goluri, Alex Marcu (adjunct la SPEP) – două goluri și Marius Prisăceanu (fost fotbalist) – un gol. În această echipă a mai jucat Ion Andrei și Bogdan Stoica, fundașii de fier pe care s-a bazat municipalitatea, și portarul Daniel Janță.
Meciul din „balonul” de la Marcea a fost filmat și cu o dronă, foarte probabil existând solicitări din partea platformelor de streaming pentru difuzarea celor mai spectaculoase faze.
Mai notăm și că, undeva la peluză, au făcut galerie pentru Primărie senatorul Ovidiu Puiu, viceprimarul Gelu Tofan („care s-a dat lovit” – vorba primarului), consilerul Tiberiu Irimia (care a venit cu Ian, băiatul lui, care era echipat în culorile lui Bayern Munchen) și notarul Ionel Didea, viitor consilier municipal.
0 Comentarii