Marți, 27 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut un bărbat de 30 de ani, din municipiu, cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri.

Citește și: Accidente în Argeș. Mașină răsturnată, rănit luat cu SMURD-ul
Polițiștii au fost sesizați pe 19 ianuarie de către o fată de 15 ani cu privire la faptul că, pe 16 ianuarie, în jurul orei 15:00, un individ necunoscut și-ar fi expus organul genital în timp ce se afla la intersecția străzilor Vasile Pârvan și Burebista din Pitești, fiind observat de două minore – se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
În urma investigațiilor, bărbatul a fost identificat și condus la sediul subunității de poliție pentru continuarea cercetărilor.
Măsura luată: a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii.




0 Comentarii