La câte evenimente au fost duminică, 24 noiembrie, incendiile mai lipseau! Și, iată, în cursul serii, ISU Argeș ne informează despre două astfel de evenimente.
Citește și: Argeș. Bărbat amendat cu 3.000 lei; consuma alcool lângă secția de vot
Potrivit sursei citate, în municipiul Basarabilor focul a izbucnit la o casă de pe strada Tarnița.
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu o autospecială de intervenție și salvare de la înalțime și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Flăcările se manifestau la acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați. Nu au fost identificate persoane care ar avea nevoie de îngrijiri medicale.
De asemena, un ncendiu a izbucnit și la o casă din comuna musceleană Lerești.
Au ntervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Potrivit celor de la ISU Argeș, aici nu au fost probleme deosebite. În urma evenimentului au ars aproximativ 100 kg peleți și în jur de 2 mp din arteriala acoperișului locuinței.
Nu au fost identificate victime. Incendiul a fost lichidat.
0 Comentarii