Web Analytics
scris duminică, 15.03.2026

Video. Controale în Pitești ale Poliției Rutiere. Peste 250 de sancțiuni în două zile

Polițiștii Biroului Rutier Pitești, cu sprijinul Secțiilor de Poliție și al Serviciului Criminalistic Argeș au desfășurat, în perioada 13-14 martie, o acțiune pe raza municipiului.

Obiectivele acțiunii au fost depistarea conducătorilor de autovehicule care se află sub influența alcoolului, a celor care nu respectă regimul legal de viteză, precum și verificarea stării tehnice a autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, controalele s-au soldat cu 258 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 84.500 de lei.

Dintre acestea: 58 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză; iar 29 de sancțiuni au vizat defecțiuni tehnice sau modificări neomologate ale autovehiculelor.

Totodată, au fost reținute 22 de permise de conducere, dintre care două pentru comportament agresiv în trafic, precum și 34 de certificate de înmatriculare.

Acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație vor continua – a precizat IPJ Argeș.

Citește și: Argeșean agresiv, împușcat în picior de polițiști. Intervenție ca-n filme

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită