Luni, 17 noiembrie, în jurul orei 17:30, polițiștii din Ștefănești au fost sesizați de o femeie în vârstă de 45 de ani, din oraș, despre faptul că fostul ei concubin, în vârstă de 49 de ani, tot din Ștefănești, a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Pitești, în luna septembrie, intrându-i în locuință și refuzând să plece. Mai mult, ea spune că omul a amenințat-o cu acte de violență fizică – potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș.

Citește și: Femicid la Năvodari: tânăr de 18 ani, a violat și ucis o femeie de 48 de ani
Polițiștii l-au depistat pe bărbat în locunța femeii. Și l-au condus la sediul subunității de poliție pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunilor. Este vorba despre încălcarea ordinului de protecție și amenințare.
Recomandare
În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș le adresează cetățenilor următoarea recomandare:
Victimele violenței domestice sunt încurajate ca, odată cu solicitarea emiterii unui ordin de protecție, să opteze și pentru aplicarea măsurii de monitorizare electronică prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (S.I.M.E.).
Această măsură, prevăzută de legislația în vigoare, permite supravegherea în timp real a agresorului prin montarea unei brățări electronice și asigură victimei un dispozitiv de avertizare, contribuind la creșterea gradului de siguranță.
Polițiștii I.P.J. Argeș informează victimele cu privire la funcționarea S.I.M.E., efectuează verificările tehnice necesare și intervin operativ în cazul oricărei alerte generate de încălcarea distanței impuse prin ordinul de protecție.
„Recomandăm tuturor persoanelor aflate în situații de risc să își exprime explicit consimțământul pentru utilizarea S.I.M.E., să semnaleze prompt orice încălcare a măsurilor dispuse și să utilizeze în permanență dispozitivul alocat. Integrarea ordinului de protecție cu monitorizarea electronică reprezintă în prezent cea mai eficientă formă de protecție oferită de autorități împotriva actelor de violență domestică” – precizează IOPJ Argeș.




0 Comentarii