De curând, cercetătorul biolog Victor Stignițeanu, piteștean get-beget, pe care, însă, viața în general, profesia în special l-au purtat pe drumuri multe și felurite, s-a întors în orașul natal. Se întoarce, de fiecare dată, cu o carte nouă. Pentru că emoția literară nu poate fi împărtășită până la capăt decât acasă, alături de prietenii vechi, prezenți întotdeauna la evenimentul lansării. Cea de-a șaptea carte de poeme – ”Zbor spre infinit” – le-a fost dăruită celor dragi la sfârșitul lunii mai, la Biblioteca Județeană Argeș. Este vorba despre o antologie, prefațată de Aureliu Goci, care, alături de Dorel Vidrașcu, a și prezentat-o cu lux de inspirație, și care este structurată în trei secțiuni, fiecare cu nota ei particulară: ”Măsurând șoaptele timpului”, ”Amintiri dintr-o istorie recentă” și ”În liniștea universului. Inedite”.

Victor Stignițeanu este un poet înzestrat cu facultatea vederii dincolo de simțuri și de imediat. Dacă primele volume respiră un aer tradiționalist, de altfel romantic și cuceritor, astăzi, meditația cu privire la sensul existenței, la misiunea personală, la misiunea și la caracterul transformator ale memoriei, la diferențele majore dintre omul social și ființa secretă, de multe ori nedescoperită până la capătul vieții, alcătuiesc materia predilectă a confesiunilor sale lirice.