De curând, Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, a oferit un interviu în care a spus că intenționează să facă tot posibilul să găsească o cale prin care Steaua să poată promova.

Una dintre variante luate în calcul este schimbarea Legii Sportului. Când a auzit planul ministrului, Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, a răbufnit la adresa lui Miruță.
Retras de ani buni din „lumina reflectoarelor”, Victor Pițurcă (69 de ani) a avut o reacție categorică în care l-a certat pe Becali și spune că nu înțelege de ce se opune atât ca Steaua să poată promova.
”(n.r. Cine blochează în acest moment promovarea Stelei?) Nu știu 100%. Se vorbește despre anumite partide, însă nu știu sigur. Totuși se întâmplă ceva de Steaua nu a fost lăsată să promoveze. Și nu știu de ce se supără anumiți oameni, de ce sunt contra. De ce ar fi Gigi Becali contra ca Steaua să promoveze?
Chiar nu înțeleg. Îl știu foarte bine, dar chiar nu înțeleg ce treabă are el dacă promovează Steaua. Începe să se ia la luptă cu cutare, cu cutare și de ministru acum a zis că nu știu ce, nu știu ce-l deranjează pe el Steaua.
Tu ești FCSB, tot timpul a zis că nu-l interesează pe el Steaua, repetă de 1.000 de ori, ce treabă mai ai? Dacă judecătorii au decis că asta e Steaua, fiecare să-și vadă de treaba lui!”, a declarat Pițurcă, potrivit iamsport.ro.
Citește și: Victor Angelescu, președintele Rapidului: „FC Argeș merită să fie acolo”



0 Comentarii