Web Analytics

Vicepreşedintele ANAF, schimbat de premierul Grindeanu

de | 23.03.2017 13:07 | Politica si Administratie

Marius Florea ANAF

Printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, publicată în Monitorul Oficial, Marius Florea (foto) a fost numit în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care coordonează Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

Totodată, premierul Grindeanu a decis eliberarea lui Petre-Dragoș Voinescu din funcția de vicepreședinte al ANAF.

Marius Florea a avut atribuţii de coordonare a activităţilor de combatere a evaziunii şi fraudei fiscale, în funcţii precum cea de Director general adjunct/Șef serviciu în cadrul Activităţii de inspecţie fiscală de la DGRFP Bucureşti (2015 – 2017) şi Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili (în 2014). În anul 2013, a ocupat funcţia de Şef administraţie adjunct la DGRFP Bucureşti, activitatea de inspecţie fiscală. În perioada 1998-2003 a fost inspector, la Direcţia Generală de Control Fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Noul vicepreşedinte al ANAF este licenţiat în ştiinţe economice, specializarea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice – Bucureşti. Deţine un Master în Investigarea Fraudelor, urmat la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii