Prezent la Biblioteca Județeană Argeș, în după-amiaza de 6 martie, cu prilejul lansării volumului Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri, Varujan Vosganian a demonstrat încă o dată că forța cuvântului, rostit limpede și răspicat sau ordonat empatic pe fila de carte, poate seduce până la a crea realități.
Cele șase nuvele care leagă volumul, apărut anul trecut, la Polirom, valorizează idei și teme asupra cărora scriitorul, dar și demnitarul, decidentul politic se întorc mereu, cu obstinație. Criza de sens și criza morală, traumele nelecuite ale istoriei noastre recente, ecuația nerezolvată uitare-răzbunare-iertare, absența în fapt a unui dialog al iertării, singura în stare să ne țină în picioare, în așa fel încât să putem închipui un viitor, care să nu-i mai semene trecutului nicicum, sunt brațele crucii de pe care Varujan Vosganian înțelege să-și ridice, ca pe un copil, povestea.
Sunt texte literare fără cusur, cu o mare putere de sugestie, care-și invită ceremonios cititorii să participe atât la descifrarea, dezlegarea de sensuri și simboluri, cât și la asumarea lor. Ne-am deprins, istoria ne-a deprins, să așteptăm ca salvarea – și, cu ea, izbăvirea – să vină de la alții. Reflexul dobândit în regimul comunist, și anume refugierea, autoexilarea în destinul personal, nu mai este funcțional astăzi. Jocul celor o sută de frunze reprezintă, de altfel, metafora acestei incapacități de a ne asuma pe noi ca națiune, ca întreg și, pe cale de consecință, ca memorie identitară sau ca identitate cu viață și memorie.
Punctele de vedere, exprimate de criticul literar Nicolae Oprea, de poetul Mircea Bârsilă și de profesorul Lucian Costache, asezonate cu lectura unor fragmente de povestire și culminând cu discursul deopotrivă plastic și explicit al autorului, au ținut trează, până la sfârșit, atenția auditoriului. Nu s-a sărit, bineînțeles, nici peste sesiunea de autografe, nici peste cea de fotografii, Varujan Vosganian punându-și la bătaie, așa cum face întotdeauna, carisma sa incontestabilă.
Denisa Popescu
