Conform unui comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, ploile abundente din ultimele zile au afectat şase localităţi: Băiculeşti, Cotmeana, Ciofrângeni, Curtea de Argeş, Uda şi Vedea. Şi drumul naţional care leagă oraşele argeşene Câmpulung şi Curtea de Argeş de municipiul Râmnicu Vâlcea (DN 73C) a avut de suferit din cauza căderilor masive de precipitaţii, fiind avariat pe o porţiune de 100 de metri, pe raza comunei Ciofrângeni, în punctul Piatra. La ora actuală, traficul pe DN 73C este închis, dar se circulă pe ruta ocolitoare Burluşi – Râmnicu Vâlcea. Gheorghe Mihăiţă, directorul Direcţiei de Drumuri Naţionale – secţia Piteşti ne-a precizat că în noaptea de miercuri spre joi, la ora trei, şoseaua s-a rupt în localitatea Ciofrângeni. “Avem restricţie de circulaţie pe DN 73C, dar e un drum judeţean ca alternativă care iese tot în DN 7. Acum aşteptăm specialiştii de la Bucureşti să expertizeze modul cum vom opera, apoi vom trece la procedurile legale de remediere a situaţiei. Sperăm ca în două săptămâni, 10 zile sau chiar mai devreme dacă vremea ne lasă, să putem deschide drumul măcar pe o bandă de circulaţie. Bineînţeles, cu restricţie pentru autovehiculele cu capacitate de peste 7,5 tone”, ne-a mai spus directorul Gheorghe Mihăiţă.
Iustina HARCO-BURCEA

Președintele Nicușor Dan nu merge la Adunarea Generală ONU. România va fi reprezentată de ministrul de externe
Președintele Nicușor Dan nu va fi prezent la sesiunea Adunării Generale ONU din perioada 23-29...
0 Comentarii