# Patru poveşti despre viaţă şi moarte în ţara uitată de timp. După șapte luni petrecute în infernul de foc din Afganistan, militarii de la Batalionul de vânători de munte din Curtea de Argeș s-au întors acasă. Repatrierea lor a fost organizată în cadrul unei ceremonii la care a participat însuși ministrul Apărării, Mircea Dușa. Cea de-a treia misiune în teatrul de operații militare de la Zabul, desfășurată între 23 iulie 2012 și 24 ianuarie 2013, chiar dacă de astă dată nu s-a mai soldat cu morți, a lăsat cicatrice fizice și oboseală psihică participanților la misiunea de luptă. Câțiva dintre ei au consimțit să ne împărtășească din experiența trăită acolo, printre aceștia numărându-se și doi militari răniți în ambuscade ale forțelor insurgente.
„Glontele mi-a intrat prin gură și a ieșit prin gât”
Despre caporalul Daniel Gheorghe Tuică, cercetaș pistolar la Compania a doua, sub comanda căpitanului Ionuț Tecaru, se poate spune că și-a văzut moartea cu ochii. A scăpat cu viață printr-un noroc. „Am avut o misiune de patrulare, de pe data de 8 decembrie 2012, de la ora 12 noaptea, până pe 9 decembrie ora 6 dimineața, de menținere a liniștii publice și cercetare a autostrăzii. La ora 9 dimineața, pe data de 9 decembrie, am primit o altă misiune în care aveam vreo 20 de km de patrulat, până seara în jurul orei 18. Ne-am deplasat de la baza noastră către o altă bază, iar când ne-am întors, în jurul orei 14, pe când cercetam un pod, s-a deschis focul asupra noastră. Dintre civili a apărut un om care avea un pistol artizanal, model foarte vechi, și care a tras asupra patrulei din care făceam parte. Dintre toți, eu eram cel mai aproape de el. M-a nimerit cu un glonț de oțel sau bilă de oțel, nu știu exact ce era. N-am apucat să văd decât momentul în care a scos pistolul. Când am privit spre el, a tras. Îl văzusem, dar prea târziu. A tras un singur foc, după care a fugit. Glontele mi-a intrat prin gură și a ieșit prin gât. Nu mi-am pierdut cunoștința. Mi-am pus mâna la gură și m-am adăpostit după o mașină, ca să mă acopăr. Am stat după mașină până când au început colegii să riposteze cu foc asupra insurgentului. Am așteptat până au terminat, după care mi s-a acordat primul ajutor. Atacatorul nu a fost împușcat, a reușit în final să fugă. Am stat într-un spital din Afganistan, de pe 9 decembrie până în 21 decembrie, când am fost adus la Spitalul Militar în București. M-au ținut și acolo 3 zile, după care, pe 24 decembrie, am fost acasă.”, mai spune cercetașul. L-am întrebat pe caporalul Tuică dacă, în acel moment, s-a gândit că s-ar putea să-și piardă viața. „Da, era posibil să se întâmple asta. Dar atunci m-am gândit doar că trebuie să ies din situația respectivă și să nu pierd mult sânge. Era instinctul de conservare. Însă, în același timp, mă întrebam și dacă mi-a mai rămas vreun dinte în gură.”, răspunde acesta.
„Am fost rănit la față și la mâna dreaptă”
Un alt militar rănit în timpul ultimei misiuni de luptă din Zabul este caporalul Dragoș Dobra, tot cercetaș pistolar, dar la Compania 3, condusă de căpitanul Mădălin Țârdea. Misiunea lui a fost asemănătoare cu a camaradului său, Tuică. Incidentul s-a petrecut pe 23 septembrie 2012, în timpul unei patrulări cu subunitatea sa. „În 23 septembrie am plecat în misiune cu plutonul din care făceam parte. Am coborât din mașină la cercetarea unui culvert. Culverturile sunt niște tuburi sub autostradă, amplasate acolo unde terenul e frământat de torente și prin care trece torentul, ca să nu rupă autostrada. În timp ce cercetam culvertul, a fost inițiat un dispozitiv exploziv improvizat. Am fost rănit și am căzut. Dispozitivul fusese montat acolo de către forțele insurgente. Am fost rănit la față și la mâna dreaptă. Mi s-a acordat primul ajutor de către sanitarul de pe patrulă, după care am fost evacuat cu un elicopter MedEvac și dus în baza Langman. Am fost conștient tot timpul, mi-am dat seama ce mi se întâmpla și mi-am dat seama și că o să scap. Am stat în spital vreo 5 zile, după care mi-am continuat misiunea în Afganistan. Familia mea a fost anunțată imediat de către unitate și a fost susținută permenant de către unitate. De altfel, am sunat și eu acasă, după incident, la vreo 3 ore, ca să-i liniștesc”, povestește caporalul Dobra.
Războiul din Afganistan, trăit de o femeie-militar
Chiar dacă nu s-a aflat în mijlocul schimburilor de focuri între forțele insurgente și cele ale Coaliției, plt. maj. Elena Preda-Madan a trăit și ea, în felul ei, ororile războiului. Munca ei s-a axat pe evidența și înregistrarea documentelor, la Statul Major, unde a făcut echipă cu soțul ei, militar și el. Cele două fete, una de 18 ani, iar cealaltă de 22, spune dânsa, au fost cele care au împins-o de la spate și au încurajat-o să opteze pentru plecarea în această misiune. Ca femeie, au impresionat-o suferința și sărăcia localnicilor. „Afganistanul este o țară uitată de lume, asta m-a impresionat pe mine cel mai mult. Nu bazele militare, unde poți zări un pic de civilizație, prin tehnica existentă acolo și prin nou. Afganistanul e o țară în care localnicii sunt la limita supraviețuirii. Se face diferența între sexe, femeilor le impune cultura lor să stea tot timpul în casă, nu au voie să iasă, casele lor sunt considerate sanctuare sacre ale femeilor și, deși clădite din chirpici și pământ tasat, sunt departe de civilizație, nu au nici cele mai elementare condiții de trai. Se vede sărăcia la tot pasul. Însă tot ce clădesc, pe de o parte, forțele ISAF, vin insurgenții și distrug. Se vede că afganii au încă speranța că poate cineva le va face un bine și că poate ziua de mâine va fi mai bună. Dar e doar o mică speranță într-un ocean de deznădejde.”, spune femeia subofițer.
„Te duci într-o lume în care toate contează, în afară de viață”
„Indiferent de gradul lor de școlarizare, oamenii au o opinie clar conturată. Unii localnici fraternizează cu mișcarea talibană și o susțin, iar o mare parte a populației e pro-forțele Coaliției, în sensul că își doresc ceva mai bun de la viață și încearcă să vadă avantajele prezenței forțelor Coaliției în țara lor.”, ne asigură cpt. Ionuț Tecaru, comandantul Companiei 2, dislocate în Afganistan. Atât el, cât și colegul său, cpt. Mădălin Țârdea, și el comandant, dar al Companiei 3, spun că firea caldă și prietenoasă a românilor i-a făcut pe localnicii afgani să îi perceapă diferit față de alte națiuni ale forțelor ISAF. În sensul că, față de români, afganii sunt mai puțin suspicioși și mai deschiși. „Intrările militarilor români în sate erau adevărate sărbători pentru copiii afgani cărora le dădeam prăjituri. Practic, copiii care ne întâmpinau și ne dădeau târcoale plecau acasă cu tot felul de bomboane și prăjituri primite de la noi. Acolo se trăiește la limita umanului, e un gest de omenie să dai unui copil o prăjitură, o ciocolată, ce se găsea pe la sala de mese a companiei noastre. Sunt lucruri mici, dar care, în timp, schimbă percepția locuitorilor față de forțele Coaliției.”, adaugă cpt. Tecaru. Ceea ce mărturisește cpt. Țârdea despre prețul unei vieți de om, acolo, în țara uitată de lume și de timp, care este Afganistanul, este șocant: „Totul în Afganistan e o lume aparte, o lume în care viața unui om e mai puțin importantă decât orice altceva. Vii dintr-o lume, din Europa, în care viața omului e cel mai important lucru, pentru că așa am fost crescuți, și te duci într-o lume în care toate contează, în afară de viață. Acolo, dacă a murit cineva, asta este, îi fac mormântul în marginea drumului, până la apusul soarelui, și e bun mort. E mai problematic pentru ei dacă li se strică o mașină, dacă le arde ceva, aia este ceva cu adevărat grav și important la ei. Vă dați seama că este vorba de un veritabil șoc cultural, când ajungi în Afganistan. Mergi într-o societate în care oamenii trăiesc după reguli de pe la anii 1400.”
Misiunea Batalionului Posada, apreciată de ISAF
Așa cum îi stă bine unui comandant militar, lt. col. Florin Cornel Șoltuz, comandantul Batalionului 33 Vânători de munte „Posada”, și-a însoțit oamenii în această ultimă misiune în teatrul de operații din Afganistan. Aprecierile pe care ofițeri de rang superior ai ISAF le-au făcut la adresa modului în care vânătorii de munte din Curtea de Argeș au gestionat asigurarea securității în zonă au fost superlative, ne-a spus comandantul batalionului. „Patru proiecte importante au fost finalizate pe parcursul misiunii noastre, respectiv o școală cu o capacitate de 600 de locuri, o anexă a unui spital districtual cu 20 de saloane, o cale de comunicații de 25 km, precum și un atelier de croitorie, ceea ce a condus la menținerea sprijinului populației locale”, a mai adăugat lt. col. Șoltuz.
Material realizat de Adriana Gândilă
