Web Analytics
scris marți, 14.02.2023

Uzinele din Maroc produc mai multe mașini Dacia decât cea din Mioveni

Ca și în 2021, uzina Automobile Dacia din Mioveni a produs anul trecut mai puține mașini decât cele marocane de la Tanger și Casablanca, scrie Economica.

Uzinele din Maroc produc mai multe mașini Dacia decât cea din Mioveni

Astfel, în timp ce în România au fost produse în 2022, conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) 314.228 de autoturisme Dacia, cele două uzine din Maroc au fost asamblate nu mai puțin de 350.018 unități. Conform Renault Group Morocco, producția de autoturisme Dacia din Maroc a fost împărțită între uzina greenfield de lângă Tanger (255.494 de unități) și mai vechea bază din Casablanca a grupului francez (94.524 de unități).

Citește și: Dacia rămâne în topul mașinilor înmatriculate în ianuarie 2023

Ca și în 2022, Maroc a reușit să asambleze mai multe mașini Dacia decât uzina din România și în anii anteriori. De exemplu, în timp ce la noi erau produse în 2020 259.999 de unități, în statul nord-african erau asamblate 277.474 de unități. La fel și în 2019 cât la Mioveni erau produse 349.528 de mașini, iar în Maroc 394.902 unități.

Importanța României și Marocului pentru marca Dacia este accentuată și de cota de piață deținută în cele două state. Chiar dacă nu ocupă un loc fruntaș în clasamentul global al vânzărilor de mașini Dacia, cele două piețe au această marcă pe primul loc.

Anul trecut, din totalul de 129.328 de autoturisme comercializate în România, 40.019, adică 31,3% din piață, au purtat marca Dacia. La fel, în Maroc, dintr-un total de 143.186 de unități, 38.885, adică 27,2% din piață, au fost Dacia, mai scrie sursa citată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită