Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care permite împușcarea imediată a urșilor ce intră în intravilan și pun în pericol viața oamenilor. Anunțul a fost făcut joi de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care a precizat și cuantumul amenzilor pentru cei care hrănesc animalele sălbatice: între 10.000 și 30.000 de lei.

„Am trecut prin guvern o lege așteptată, o ordonanță de urgență așteptată de altfel de foarte multe luni. Aș putea spune că este o problemă cu care România se confruntă de ani de zile. Încercăm să găsim o soluție echilibrată în sensul în care România are și o biodiversitate pe care trebuie să o protejeze, în același timp trebuie să protejăm această biodiversitate ținând cont și de siguranța cetățenilor. Legea pe care am propus-o astăzi vine ca o soluție de compromis în sensul în care în continuare aplicăm principiul gradualității în afara intravilanului, dar în momentul în care un urs vine în intravilan, unde ai o populație și o aglomerare foarte mare a populației și unde, în mod evident, există un risc de incident urs-om, aici vom scoate condiția gradualității în sensul în care comisia pentru situații de urgență care se întrunește va putea să decidă dacă are loc intervenția prin alungare, prin relocare sau prin împușcare”, spune Diana Buzoianu.
Amenzi mari pentru cei care hrănesc urșii
Diana Buzoianu a anunțat și introducerea unor definiții clare în legislație, pentru a permite aplicarea sancțiunilor. „Am prevăzut pentru prima dată și definiția hrănirii urșilor, și, de asemenea, și definiția ursului habitat. Este, practic, o necesitate pentru a putea să avem această contravenție de hrănire a urșilor, pe care am sanționat-o cu un amendă între 10.000 și 30.000 de lei”, a adăugat ministrul.
Citește și: Vandalii au pus acoperişul unui refugiu pe foc. Salvamontiştii din Câmpulung l-au refăcut într-o zi




0 Comentarii