Web Analytics
scris vineri, 01.10.2021

UPIT și-a deschis porțile pentru studenți! Festivitatea de deschidere a avut loc în Piața Primăriei

1 octombrie este data la care universitățile își deschid din nou porțile pentru studenți, un prilej de bucurie pentru întreaga comunitate academică.
 Universitatea din Pitești a organizat cu această ocazie un eveniment special în Piața Primăriei din Pitești, la care au participat cadre universitare, studenți și părinți, alături de reprezentanți ai administrației publice locale. Cu toții au împărtășit bucuria unui nou început.
 Situația specială creată de pandemia de COVID-19 a generat provocări nemaiîntâlnite, iar astăzi, mai mult decât oricând, există convingerea că educația și cunoașterea reprezintă cheia către progres și către o societate dezvoltată din toate punctele de vedere. Universitatea, ca instituție a educației și cercetării, joacă un rol fundamental în acest proces.
 “În numele Consiliului Județean Argeș, urez întregii comunități academice piteștene un an nou plin de realizări, an în care să depășim cu bine toate provocările pricinuite de pandemia de COVID. În aceste condiții grele, cu toții, atât cei care sunt implicați în actul educațional, cât și cei care desfășurăm activitate administrativă, avem obligația de a sprijini fără echivoc procesul de învățământ, în așa fel încât produsul final – absolvenții de liceu și de facultate – să ofere societății tot ce e mai bun. Consider că e nevoie mai mult decât oricând de o bună colaborare instituțională, iar, din această perspectivă, Consiliul Județean Argeș va fi tot timpul un partener al Universității din Pitești. Mult succes!”, a declarat Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...