Web Analytics
scris sâmbătă, 29.03.2025

Update. Cum s-a petrecut accidentul din Topoloveni, de vineri noaptea

IPJ Argeş a revenit cu informaţii privind accidentul rutier grav petrecut la Topoloveni, în Argeş, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 28 spre 29 martie, in jurul orei 22:30, în care au fost implicate două autoturisme în urma căruia unul dintre autovehicule s-a răsturnat.

Update. Cum s-a petrecut accidentul din Topoloveni, de vineri noaptea

Citeşte şi: Accident la Câmpulung. Doi răniţi, luaţi cu ambulanţele

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani, din Bogați, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza orașului Topoloveni, circulând spre Călinești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării la schimbarea direcției spre dreapta, cu intenția de a intra în incinta unei benzinării, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa în aceeași direcție, condus de un alt tânăr, de 24 de ani, din Pitești.

În urma impactului, al doilea autoturism s-a răsturnat pe carosabil, împrejurare în care conducătorul auto, de 24 de ani, precum și pasagerul din dreapta față din același autoturism, respectiv un tânăr de 25 de ani, din Pitești, au fost răniţi.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru tânărul de 24 de ani din Bogați rezultând o valoare sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (respectiv 0,05 mg/l).

Cercetările continuăentul pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită