IPJ Argeș a furnizat detalii legate de intervenția petrecută joi, 11 decembrie, la Pitești, în urma căreia a fost salvat un bărbat prăbușit la sol din cauza unui stop cardio-respirator.

Potrivit unui comunicat de presă, În timp ce se deplasau la o altă intervenție, doi polițiști de ordine publică din cadrul Secției 1 Pitești au observat un grup de persoane adunate în apropierea Pieței „Vasile Milea” din centrul municipiului.
Acolo se afla respectivul bărbat prăbușit, fără reacție. Polițiștii au apelat 112 și au început efectuarea compresiunilor toracice, respectând procedurile de prim ajutor.
Acțiunile respective, epuizante, au fost făcute de polițiști împreună cu un cetățean, aceștia fiind sprijiniți apoi de un salvator montan din cadrul Salvamont Argeș, aflat în zonă, care a continuat compresiile cardio-pulmonare, astfel acționându-se în echipă la manevrele de resuscitare.
Citește și: VIDEO. Directorul Salvamont Argeș a dat primul ajutor unui bărbat care suferise un infarct
Ulterior la fața locului a sosit și ajutorul medical specializat, iar bărbatul, de 52 de ani, din Stolnici, a fost transportat la spital cu semne vitale.
„Intervenția promptă și acțiunea coordonată a oamenilor implicați au contribuit decisiv la stabilizarea stării persoanei aflate în dificultate și la salvarea vieții acestuia” – a transmis IPJ Argeș, care a adăugat: „Îi felicitam pe colegii noștri și pe salvatorul montan pentru prezența de spirit și modul în care au acționat, și le dorim să aibă cât mai multe intervenții reușite”.
Reguli de prim ajutor
În acest context, IPJ Argeș le recomandă tuturor celor care doresc să ajute să aibă întotdeauna în vedere câteva reguli privind acordarea primului ajutor:
- când vedem o persoană cu stare de rău, sau căzută, la momentul în care intervenim, trebuie să observăm cu atenție împrejurimile, pentru a nu ne expune unei situații de pericol (măsuri pentru siguranța salvatorului);
- luând contact cu persoana care are nevoie de ajutor, trebuie să evaluăm rapid și cu calm starea acesteia (răni vizibile ce ar putea fi agravate în situația în care victima este mișcată, dacă victima respiră prin forțe proprii, dacă victima poate da relații referitor la ce s-a întâmplat);
- solicitarea ajutorului, strigând pentru a atrage alte persoane, respectiv sunând la 112, pentru a transmite detalii despre locul în care ne aflăm și starea victimei, alături de alte elemente utile pentru identificarea locației/clarificarea modului în care persoana poate fi ajutată (în funcție de tipul de leziuni, de eventuale afecțiuni medicale, sau chiar despre modalitatea în care au survenit leziunile – spre exemplu, electrocutare accidentală, mușcare de câine fără stăpân etc); până la sosirea unei alte persoane instruite pentru acordarea primului ajutor de bază, care să ne sprijine, sau a unui echipaj medical, ce va acorda primul ajutor medical calificat, vom continua să asistăm persoana.
Situații deosebite, precum aceea a victimelor unui accident de circulație, sunt unele în care nu se recomandă mutarea sau manipularea victimei, iar cu privire la modul în care ar trebui să procedeze o persoană care dorește să ajute, acesta poate primi instrucțiuni de la operatorul 112 specializat ori de la persoane calificate în acordarea măsurilor de prim ajutor.




0 Comentarii