Web Analytics

Unul dintre noii medici de la Spitalul Judeţean i-a salvat viaţa fostului director al Direcţiei Silvice Argeş

de | 28.03.2019 12:57 | Actualitate

Angajat la Spitalul Județean Argeș doar de câteva luni, tânărul medic chirurg Daniel Bidivenciu (foto stânga) se bucură deja de numeroase aprecieri din partea pacienților. Iar unul dintre aceștia, care a ținut să îi mulțumească și prin intermediul Jurnalului de Argeș, este Ion Dobrinoiu, fostul director al Direcției Silvice Argeș. În urmă cu o lună și jumătate, acesta a avut o problemă delicată de sănătate, iar medicii de la Urgențe de la Spitalul Județean i-au dat tot felul de diagnostice contradictorii. Numai intervenția promptă și profesionistă a doctorului Daniel Bidivenciu a făcut ca viața lui Ion Dobrinoiu să nu fie pusă în mare pericol.
„În noaptea de 9 spre 10 februarie, eram la țară și am început să am niște crize puternice de stomac. Nu am mai rezistat și, cu mare greutate, m-am urcat în mașină și am ajuns la Pitești, la Spitalul Județean, la Urgențe. Acolo mi-au făcut toate investigațiile, iar situația nu prea era clară. Doctorițele care erau de gardă își dădeau cu părerea, ba că ar fi cancer la ficat, ba că ar fi altceva… Nu era un diagnostic clar. La un moment dat, pe 10 februarie, pe la 10 dimineața, a venit domnul doctor Daniel Bidivenciu. Acesta a realizat rapid că nu este vorba de vreun cancer și că este o ocluzie intestinală ce trebuie operată de urgență. Motiv pentru care s-a oferit să mă opereze chiar el”, spune Ion Dobrinoiu.

„Va ajunge un nume mare în chirurgia românească”

Doctorul Bidivenciu i-a spus pacientului său și că există varianta să meargă la București. Însă Ion Dobrinoiu a acceptat din prima să fie operat de către tânărul doctor. ”Eu, care de obicei am încredere în tineri și în capacitatea lor profesională, în entuziasmul lor, m-am dat pe mâna lui din capul locului, fără nicio ezitare. Mă gândeam și să mă duc la București, însă exista un risc mare ca după operație să fac peritonită. După operație, domnul doctor Bidivenciu a venit personal să mă panseze de fiecare dată. Și de același tratament egal și impecabil beneficiau și ceilalți pacienți ai săi. Nu lăsa asistentele – așa cum des se întâmplă la noi – să pună ele pansamentele. Am numai cuvinte de laudă la superlativ la adresa domnului doctor Bidivenciu, un medic de mare viitor. Sunt convins că va ajunge un nume mare în chirurgia românească”, mai precizează Ion Dobrinoiu.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

4 Comentarii

  1. Felicitari!!!!

  2. Ăla a fost un caz fericit ,in cazul nostru pacienta a murit tot operata de acest. doctor!Sunt indignat și revoltat încât nu pot sa mai scriu nimic…

  3. Am fost recent operat de d-l dr Bidivenciu și pot afirma cu tărie că este un SUPER MEDIC, care pune multă pasiune în tot ceeace face, motiv pentru care îi prevăd un mare viitor în chirurgie

  4. Buna ziua va rog din suflet daca aveti numărul domnului doctor Bidivenciu cineva datimol si mie am.pe mama internată la dansul.dar nu stiu cum sa iau legatura cu ea’mulțumesc