Actorul român Mihai Mălaimare, un susținător al lui Călin Georgescu, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj amenințător la adresa celor care nu sunt de acord cu ideile promovate de fostul candidat pro-rus. Mai exact, a afirmat:: „Nu ați vrut Turul II înapoi! Turul II vine însă ca un val imens și veți ajunge în canal, sau la canal”, a scris Mihai Mălaimare, pe Facebook.
Conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a reacționat public în urma declarațiilor cu caracter extremist făcute recent de actorul Mihai Mălaimare în spațiul public. Reprezentanții instituției transmit că astfel de poziții contravin valorilor de toleranță, echitate și respect promovate de universitate prin misiunea sa educativă și prin implicarea activă în comunitate.
Citește și Ziua Independenței României a fost sărbătorită cu solemnitate la Pitești
În consecință, ULBS a anunțat că va analiza cu celeritate cadrul colaborării cu Mihai Mălaimare în proiectele desfășurate prin Facultatea de Litere și Arte, conform oradesibiu.ro.
„Ne exprimăm regretul față de decizia unei astfel de poziționări a unei figuri artistice proeminente, care alege, la maturitatea profesională, ieșiri din scenă violente, manifestate prin asumarea publică a unui discurs extremist, de care ne delimităm cu fermitate”, se arată în comunicatul universității.
0 Comentarii