Web Analytics
scris marți, 15.10.2019

Ungheni: Surprinși de jandarmi în timp ce pescuiau la setcă

 

Ungheni: Surprinși de jandarmi în timp ce pescuiau la setcă

În cursul nopții trecute, o patrulă de jandarmerie care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Ungheni a observat pe lacul din localitate trei persoane care se aflau într-o barcă pneumatică.

Existând suspiciunea că aceștia pescuiesc ilegal, jandarmii i-au interceptat, iar la verificări au constatat că dețin două setci de 80 metri fiecare, precum și cantitatea de 13 kilograme de pește (caras, crap și șalău), provenit din pescuitul ilegal.

 

 

Pe numele bărbaților s-au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”deținere și utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”, fapte prevăzute de art. 64, lit. k. din O.U.G. nr. 23/ 2008 privind pescuitul și acvacultura.

Cele două setci, precum și barca folosită în activitatea ilegală au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de pește viu a fost redată mediului natural.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...