Uite ce scriem noi și ce răspund ei, așa-numiții factori responsabili cu bunul mers al treburilor din cultură de la Consiliul Județean Argeș! Vasăzică, publicăm în ediția trecută că un doctor în istorie, Marius Motreanu, a părăsit această instituție, nemaisuportând „atitudinea hărțuitoare” a șefei Bibliotecii Județene, Mihaela Voinicu, pe care a și dat-o în judecată pentru hărțuire, iar C.J. Argeș, simțindu-se cu onoarea „nereperată”, ne remite, prin biroul de presă, un „Punct de vedere” stufos, cu câteva „precizări” mai mult „pe lângă” decât referitoare la subiectul real al respectivului articol.
Lasă că textul nu e semnat, lasă că mai mult de jumătate din el face teoria managementului instituțiilor publice de cultură și a respectării drepturilor angajaților, dar și când o dă „pe concret”, C.J. Argeș, în subordinea căruia este organizată Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”, ne spune că Marius Motreanu, când a plecat din instituție, era deja admis într-un post la Arhivele Militare Pitești.
Cităm: „… la data de 5.06.2024, domnul M.M. (Marius Motreanu – n.r.), având funcția de bibliotecar, a solicitat angajatorului aprobarea încetării raporturilor de muncă prin acordul părților începând cu data de 14.06.2024. Urmare a cererii depuse de dl M.M., angajatorul a aprobat încetarea raporturilor de muncă cu acordul părților, începând cu data de 14.06.2024, cu atât mai mult cu cât la nivelul instituției se cunoștea dorința d-lui M.M. de a participa la concursul de ocupare a unui post vacant (arhivist) în cadrul Arhivelor Militare Pitești. Drept dovadă, data de 14.06.2024 – data la care salariatul a solicitat încetarea contractului individual de muncă – coincide cu ziua în care, în calitate de candidat declarat admis, dl M.M. s-a prezentat la noul post de arhivist, fapt care relevă că respectivul a participat cu mult timp înainte la concursul organizat de Arhivele Militare Pitești, având ca intenție schimbarea locului de muncă”.
Așa și? Facem precizarea – după cum am făcut-o și în articolul de săptămâna trecută – că am încercat în zadar să obținem un punct de vedere de la fosta (Mihaela Voinicu) și, respectiv, de la actuala șefă interimară (Lucreția Frusina-Vlad) a Bibliotecii. Voiam să știm ce părere au cele două în legătură cu acuzele d-lui Motreanu, doctor în istorie, referitoare la starea de tensiune din Biblioteca Județeană. Dar nici măcar acest „Punct de vedere” nu ne lămurește. Spune însă că la C.J. Argeș „nu au fost înregistrate sesizări din partea d-lui M.M.” și că „reprezentanții Consiliului Județean Argeș au purtat, de-a lungul timpului, mai multe discuții cu personalul bibliotecii, (…) intenția fiind aceea ca activitatea să se desfășoare într-un mediu armonios și constructiv”. Bașca „având în prim plan interesul public”.
Ce mai e de zis? De mai bine de doi ani, cât a durat interimatul Mihaelei Voinicu, la Biblioteca Județeană am avut câteva scandaluri de răsunet, cu ambulanțe venite la ușa instituției, cu descinderi ale DNA Pitești, cu dosare penale etc. Într-un mediu atât de „constructiv”, unii se întreabă, poate, unde-i armonia. Probabil, pândește pe la colțuri…
Citește și Proces de răsunet! Doctor în istorie la Biblioteca Judeţeană, hărţuit de directoarea Voinicu
0 Comentarii