Cele mai noi analize au stabilit noi cifre în ceea ce privește bătălia economică între cele mai mari orașe ale viitoarei Regiuni Sud Muntenia, Pitești și Ploiești, orașe care aspiră la rangul de capitală a noii structuri administrative. Noi, argeșenii, ne bazăm aproape exclusiv pe Dacia și pe industria auto, ceea ce pare că, din păcate, nu este de ajuns din moment ce prahovenii ne bat la două din cele trei capitole luate în calcul de specialiști. Astfel, se estimează că în 2013 aportul Prahovei la PIB-ul național va fi de 26,7 miliarde de lei, în timp ce Argeșul va contribui cu 24,4 de miliarde de lei. Nici la capitolul șomaj nu stăm mai bine, rata estimată a șomajului pentru 2013 va fi în Prahova de 4,3%, iar în Argeș de 4,5 %. În fine, al treilea criteriu luat în discuție este cel al nivelului de trai prin prisma salariului mediu net, care va fi anul acesta de 1663 de lei lunar în Prahova și 1713 lei pe lună în Argeș, ceea ce ne clasează deasupra contracandidaților noștri. F.S