Ofițerii DGA Neamț au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 54 de ani în timp ce oferea suma de 400 de lire sterline unui agent de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Săbăoani, pentru soluționarea favorabilă a unui dosar penal în care era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere.
„Persoana în cauză era cercetată de polițiști din cadrul IPJ Neamț pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și pentru refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive. Agentul de poliție a refuzat suma de 400 lire sterline cu titlu de mită și a sesizat SJA Neamț, persoana prinsă în flagrant fiind condusă la sediul unității de parchet pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, a transmis DGA.
Citește și Firmă din domeniul silvic, prinsă cu o grămadă de lemne lipsă pe stoc! Ce i-a făcut Poliția
În acest an au fost înregistrate 15 situații în care angajați ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Neamț au refuzat mita și au sesizat Serviciul Județean Anticorupție Neamț.
0 Comentarii