Un român de 48 de ani şi-a pierdut viaţa sâmbătă, 16 august, într-o staţiune din Salonic. Potrivit CNN Grecia, bărbatul ar fi căzut de pe dig într-un moment de neatenţie şi a fost tras la fund de curenţi.
Martorii incidentului au reuşit să-l scoată din apă, să-l aducă la mal şi să-i ofere primul ajutor. Echipele de intervenţie sosite rapid la faţa locului au continuat manevrele de resuscitare şi într-un final a fost stabilizat.
A fost preluat apoi de ambulanţă şi transportat la Spitalul General AHEPA, dar din păcate bărbatul a decedat. Autoritatea Portuară din Salonic a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. De asemenea, autorităţile elene au dispus şi efectuarea unei autopsii.
0 Comentarii