Web Analytics
scris marți, 31.03.2026

Un primar din România propune un tarif de 1 leu pe zi la transportul public

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a anunţat marţi că are pregătit un proiect de hotărâre prin care propune introducerea tarifului unic de 1 leu (TVA inclus) pentru un tichet de călătorie valabil 24 de ore pe toate liniile de transport public din municipiu.

Măsura vine în contextul creşterii semnificative a preţurilor la carburanţi, dar şi ca parte a strategiei municipalităţii de a încuraja utilizarea transportului public, în special a tramvaielor şi autobuzelor electrice, în detrimentul transportului individual.

În prezent, un tichet în Arad, valabil o oră, costă 4,5 lei.

Proiectul de hotărâre urmează să fie publicat în transparenţă decizională, apoi transmis pentru obţinerea avizelor necesare de la instituţiile competente, respectiv Consiliul Concurenţei şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. Ulterior, va fi supus dezbaterii publice şi aprobării Consiliului Local Municipal, precum şi celorlalte unităţi administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei de dezvoltare intercomunitară pentru transport.

Citește și Ambasadorul Republicii Cehe, în vizită la Pitești. Dialog pentru cooperare economică și culturală

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită