Omul Cristian Dragomirescu este pur și simplu hărăzit să slujească și să onoreze, în același timp două îndeletniciri uriașe ca importanță socială, preoția și pictura. Pentru ambele îndeletniciri e nevoie obligatoriu de har, adică pasiune și vocație. Dacă nu ar fi, nimic nu s-ar povesti. 

  Chiar dacă, numărate bob cu bob și una peste alta, există posibilitatea ca la sfârșit să ne dea cu rest, Cristian Dragomirescu semnează în vitrina cotidianului cu un nume de rezonanță în alergarea de semne pe care o încearcă în linia artistică. Foto principal: Florian Silișteanu portret desenat de Cristian Dragomirescu.

Citește și: Cristian Cocea, despre „Celularul” de la Închisoarea Piteşti: „Pentru valoarea memorialistică, sunt şanse mari să fie clasată şi această clădire”

   I-am șoptit în timpanul inimii încă de acum 33 de ani când, într-o după-amiază din epoca blândă a Piteștilor, a sărit gardul de la liceul Lipatti pentru a bea împreună o cafeluță și un strop din votcă, licoarea în care își înecau amarul înaintașii. Era prin clasa a noua…cred! Se întâmpla în 1993. Preț de 35 de minute, timp în care rușii ar avea destul tupeu politic să trimită o raketă cu borș spre unchiul Sam, eu și fratele Cristian am pus la cale de tot felul!

   Doar că în măsurarea acestui mosor de jumătate de oră, Cristian Dragomirescu a înghesuit repede un creion pe care l-a pus la muncă, astfel că după cele 35 de minute m-am trezit stană de piatră, în fața mea, strălucind, chiar portretul meu. Nimeni nu se încumetase până la el să mă fixeze spre istorie.

   Dar ce m-a pus pe gânduri a fost altceva: viteza supersonică prin care a aliniat mii și mii de linii și liniuțe, puncte și secrete cosmice din tușa unei idei atât de năstrușnic de artistice. Fabulos, moment în care am început să înțeleg și să dezvolt pentru lume că avem de-a face cu un geniu.

    Între timp genialul începător a crescut, a devenit important și, ca să nu cumva să se trezească vinovatul de rezervă al Lui Dumnezeu, a dat repejor la TEOLOGIE reușind astfel în smirna împăcării cu vremurile ce aveau să vină. Vremuri care îi aduc lui Cristian Dragomirescu succes după succes.     De altfel artistul nostru se înregimentează în atitudinea de a deveni artist cu școală, astfel că reușește să își continue studiile școlindu-se pe lângă mari profesori.

Citește și: Expoziția „Dacia. Ultima frontieră a romanității” se deschide la Muzeul Național de Istorie a României

   Îi iese de minune portretistica. Și ca să intru și eu în istorie, dacă nu cu poezia măcar pe lângă munca părințelului, îi spun cu surle și trâmbițe lumii cum că dumnealui este unul dintre cei mai mari portretiști români actuali.

     Am văzut între timp că s-au abonat la această afirmație din ce în ce mai mulți, care… spre cumplita mea oftică frățească, începe să prindă rod. Și ca acest articol să nu lungească prea mult urechea cititorului, mai vin să spun că printre prieteniile lui Cristian încep să se observe legături creștine și fine, emoționante și teribile, cu o mulțime de oameni, încep Toma Enache, absolut genialul nostru regizor, Bebe Cotimanis, ilustru și irepetabil ca om și ca actor, precum și prof. dr. preot Nicolae Brînzea.

      De colo Dan Puric, de dincolo profesori teologi și oameni de afaceri, creștini din parohia unde slujește, ziariști și fel și fel de oșteni care cred în camaraderie. Preotul artist Cristi Dragomirescu se împrietenește cu o fată de treabă care are curaj, împreună cu soțul ei, să deschidă o primă galerie de artă. Camelia Diaconescu prinde și ea curaj și mai mult și pune la dispoziție spațiul în care bocetul oricărui om valoros se poate auzi. Azi așa, mâine așa… ideea unui prim album prinde și mai mult contur astfel că în urmă cu numai câteva luni iese pe piață – Cristian Dragomirescu – „Desen. Grafică Pictură”, o colecție de lucrări bine susținute prin expresivitate și emoționantă atitudine artistică.

   Albumul „Desen. Grafică. Pictură”, în alcătuirea îngrijită a lui Dan Pavel și tipărit la editura Paralela 45, adună în cele 90 de pagini tot ceea ce a imaginat Cristian și a dat gata! La pagina 45 dăm nas în nas de Soljenițîn, creion cerat pe carton, 31 x 20. La pagina 53 ne întâmpină Verdi, tuș laviu, hârtie 33,5 x 29,5 cm. Mai apar lucrări cu Nichita Stănescu, Petre Țuțea, Constantin Cotimanis și mulți-mulți alții, plus o bună parte din viețuirea monarhiei românești. Lucrări care aduc în lumină perioada în care a condus țara Regele Carol I și Ferdinand Întregitorul României.

   Albumul a primit aplauze în mai multe împrejurări, în care artistul s-a bucurat de mulțime de aprecieri. Însă ultimul gong (cel mai aproape de prezent, nu ultimul!) s-a auzit de curând, în grădina Goleștilor, în care cai albi aleargă în galop amintirile din care ne tot naștem.

    Excelentă, dar absolut EXCELENTĂ, organizarea și atitudinea directorului muzeului, dl Iustin Dejanu, cel care nu s-a clintit o clipă din mijlocul evenimentului, care uneori s-a derulat pe mai multe fronturi. Sala a fost arhiplină. Au venit oameni de peste tot.

   Să nu uit, a fost și ziua de naștere a lui Cristian și foarte mulți au venit cu daruri: Începând cu noi cei de la Jurnal de Argeș, apoi Gheorghe Nedelea, vicele Bascovului, maestrul Dan Puric, cu un discurs calibrat la calitatea albumului. Ca o culoare a evenimentului, a fost apostrofat fratern de Bebe Cotimanis, care a sugerat necesitatea unei clepsidre, ca nu cumva Puric să vorbească mai mult decât Florin Piersic.

Citește și: Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC revine, la Pitești

     Constantin Cotimanis, ca de obicei scurt și la obiect, genial și primitor, ca și Toma Enache dealtfel. Marea actriță Iulia Dumitru, deși luată pe nepregătite, a scos de sub razele soarelui din inima ei cea mai prețioasă emoție. De asemenea,  Generalul Chelaru aduce și dumnealui laudă Dragomirescului nostru drag, căruia îi doresc să nu cumva artistul din el să fie ajuns din urmă de preotul din el.

Bombonica pusă în vârful bucuriei a fost (ca premiu pentru preotul artist – dăruit de prietenul Bebe Cotimanis) un berbecuț care a cântărit 33 de kilograme și care a fost osândit sub cărbuni mai bine de 12 ceasuri, un vinișor adus de Romică, muzica adusă de prietenul lui Cristian. maestrul violonist Sergiu, și toate micile plăceri care au conturat, vă spun sincer, evenimentul anului. Sper ca artistul Cristian Dragomirescu să nu deraieze la un moment dat într-o nuntă de fluturi și să limpezească din atitudini, ca să devină și mai glorios. Că nu-i așa…vine o vreme când ți se ia de pasăre, însă de zborul ei… încă nu!

Florian Silișteanu 

La mulți ani Cristian!