Web Analytics
scris miercuri, 03.07.2024

Un post de radio, amendat după ce ÎPS Teodosie a spus că femeile abuzate trebuie „să-şi ducă crucea”

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a luat măsuri împotriva postului Radio Dobrogea în urma unor afirmaţii controversate făcute de Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie. Forul a decis sancţionarea postului cu o amendă de 10.000 de lei după ce ÎPS Teodosie i-a recomandat unei femei, care s-a plâns că este abuzată psihologic de către soţ: „să-şi ducă crucea”, potrivit Realitatea.

Un post de radio, amendat după ce ÎPS Teodosie a spus că femeile abuzate trebuie „să-şi ducă crucea”

Citește și Un tânăr cu probleme psihice a atacat ambulanțierii, apoi a sărit în Dâmbovița

În cadrul unei emisiuni difuzate de Radio Dobrogea, ÎPS Teodosie a făcut mai multe declaraţii considerate controversate, printre care şi sfatul dat unei femei aflate într-o situaţie de abuz.

CNA a considerat că trebuie sanţionată lipsa menţiunii numărul de telefon «Telverde destinat victimelor violenţei domestice”. Legea obligă radiodifuzorii ca atunci când au dezbateri sau ştiri despre abuzuri să difuzeze automat acest număr. În trecut, şi marile posturi generaliste au fost sancţionate cu amenzi sau somaţii pentru lipsa acestui număr.  

Cazul a ajuns pe masa CNA după o autosesizare a unui membru CNA. 

Arhipeiscopul Tomisului are apariţii periodice la Radio Dobrogea, emisiune difuzată în FM, dar şi online, unde acesta răspunde întrebărilor venite de la enoriaşi. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită