Web Analytics
scris luni, 18.08.2025

Un piteștean a murit după ce a căzut pe scara unui bloc

În cursul dimineții de luni, 18 august, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a căzut pe scara unui bloc de locuințe din cartierul Găvana al municipiului Pitești.

Un piteștean a murit după ce a căzut pe scara unui bloc

Citește și: Pilotul Dan Bodea a murit în urma accidentului petrecut pe circuit, la Câmpulung

Polițiștii Secției 2 Pitești au intervenit pentru primele măsuri la fața locului, stabilind preliminar că bărbatul în cauză, în vârstă de 61 de ani, s-ar fi precipitat pe scara blocului, posibil de la etajul al treilea, unde locuia, în condiții ce vor fi stabilite prin cercetări – după cum arată IPJ Argeș.

În urma traumatismelor suferite din căzătură, bărbatul a decedat.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, fiind întocmit un dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.

Pentru stabilirea cauzei decesului va fi dispusă efectuată autopsia medico-legală.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită