Luni, 27 ianuarie, polițiștii din Lunca Corbului au continuat cercetările într-un dosar de furt calificat și au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Pitești.
Citește și: Fostul primar Tudor Pendiuc, eliberat din închisoare
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, cel în cauză, foarte bine orientat, din câte se pare, a furat din anexele unei biserici din comuna Stolnici o butelie de aragaz, trei recipiente din plastic cu 5 litri de vin fiecare, precum și un recipient cu circa un litru de țuică.
Pe 27 ianuarie, polițiștii l-au depistat și l-au adus pe cel în cauză la sediul poliției.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, după administrarea probatoriului, bărbatul de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de marți, 28 ianuarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
0 Comentarii