Web Analytics
scris miercuri, 25.04.2018

Un oficial al Guvernului a încercat să interzică accesul ziariştilor în Primăria Piteşti

2 PrimariaPitestiSosirea premierului Viorica Dăncilă la Primăria Pitești înainte de începerea Simfoniei Lalelelor a dat naștere unui moment penibil. Un oficial cu părul grizonat de la Cancelaria prim-ministrului s-a postat la intrarea în Primăria Pitești și a încercat să interzică accesul jurnaliștilor în Primărie. Asta în condițiile în care Primăria Pitești este instituție publică și accesul presei a fost tot timpul permis aici de Simfonia Lalelelor. Mai mulți jurnaliști l-au fentat pe oficialul excesiv de scrupulos și au intrat în Primărie. Numai că oficialul din echipa Vioricăi Dăncilă s-a luat după ei, încercând să îi scoată afară. Doar că, atunci când a ajuns în holul Primăriei, respectivul a avut surpriza să constate că înăuntru erau deja și alți cameramani și reporteri. În cele din urmă, jenat de excesul său de zel nejustificat și nelegal, a încercat să o dea la întors, spunând că nu ar fi dorit să lase ziariștii în Primărie ca să nu se facă… aglomerație. Jenant.

Un oficial al Guvernului a încercat să interzică accesul ziariştilor în Primăria Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii