Săptămâna trecută, la Timișoara s-a încheiat a 8-a ediție a Festivalului de arte vizuale Manyfest, festival ce reunește sute de tineri talentați din toată țara. La secțiunea scurt metraj, Marele Premiu a fost obținut de un film realizat de piteșteanca Ioana Grigore. Participanții la scurtmetraj au avut ocazia de a pregăti exerciții de 1 minut, exerciții observaționale de 5 minute și un scurtmetraj final. Echipa câștigătoare a fost formată din Ioana Grigore, Eduard Militaru, Cristina Ciulacu și Andra Tarara. Juriul, format din Iulia Voicu (trainer), Alex Iliescu și Flavia Țună a motivat astfel alegerea: „Filmul câștigător este cel mai închegat din competiție, în care fiecare aspect, fie că e imagine, montaj, joc actoricesc sau poveste, este asumat, gândit și dus până la capăt. Are cel mai bun raport între concept și modul în care sunt folosite mijloacele de construcție a filmului, folosind eficient spațiul și dinamica personajului, astfel încât să transmită subtil spectatorilor o atmosferă și o stare.”
Este pentru a doua oară când Ioana obține Marele Premiu la Manyfest, prima oară câștigându-l pe când era în clasa a X-a.
La doar 20 de ani, Ioana Grigore este una dintre cele mai bune studente de la U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” din București, scurt metrajele realizate de ea primând mai multe premii la mai multe festivaluri de top din țară.
În toamnă, Ioana are șanse să obțină un nou trofeu important. Documentarul său „Emanuel” (al cărui personaj principal și real este un deținut condamnat pentru trafic de droguri de mare risc, încarcerat la Penitenciarul Rahova) a intrat în selecția oficială a prestigiosului Festival internațional de film documentar Astra. D.G.