Web Analytics
scris joi, 22.10.2020

Un nou scandal iese la iveală la AJVPS Argeş / Înainte de a fi condamnat pentru braconaj, Istrătescu şi-a luat primă de pensionare de 130.000 lei din banii vânătorilor

# Scamatoriile lui nea Costică Istrătescu în statutul AJVPS sunt devoalate punct cu punct de actualul preşedinte executiv, Sergiu Chiriţă (foto dreapta). Aflăm astfel că excluderea se face doar ”pentru acei membri care au primit condamnare în regim de detenție”, nu şi pentru cei condamnaţi cu suspendare, cum este cazul lui Istrătescu.
În iulie 2020, Constantin Istrătescu a fost condamnat definitiv la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare pentru braconaj, fals și instigare la fals. Cum instanța i-a interzis dreptul de a mai ocupa funcția de director al AJVPS Argeș, Consiliul de Conducere al Asociației i-a desfăcut contractul de muncă în luna august. În replică, condamnatul definitiv Istrătescu a dat în judecată Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Argeș, solicitând repunerea în drepturi, plus despăgubiri pentru prejudicierea imaginii, respectiv daune morale în sumă de 20.000 de euro.
Nea Costică Istrătescu s-a plâns magistraților de la Tribunalul Argeș că este privat de orice venit de natură salarială și de orice posibilitate de a mai avea asigurare medicală. Trebuie spus că octogenarul, care a ieșit la pensie în 2007 cu o pensie de câteva mii bune de lei, nu a vrut să plece cu mâinile goale în 2020 din funcția de director al AJVPS Argeș, fără să-și acorde singur o primă de pensionare de 1,3 miliarde de lei vechi. Adică echivalentul a zece salarii lunare pe care le primea de la asociație, bani proveniți în bună parte din cotizațiile membrilor pescari și vânători. Ca și comparație, în luna martie 2020, un paznic de vânătoare, fără să fie judecat pentru braconaj, ca nea Costică, a primit o primă de pensionare de doar 11.500 de lei. Adică de vreo 12 ori mai puțin.

Un nou scandal iese la iveală la AJVPS Argeş / Înainte de a fi condamnat pentru braconaj, Istrătescu şi-a luat primă de pensionare de 130.000 lei din banii vânătorilor

Culmea! Deși condamnat definitiv, Istrătescu a dat în judecată AJVPS că l-a concediat abuziv

Prin procesul intentat AJVPS Argeș, condamnatul definitiv pentru braconaj Constantin Istrătescu cere anularea în totalitate a deciziei de încetare a contractului de muncă, precum și repunerea în situația anterioară emiterii acestei decizii. Mai exact, cere să-și primească înapoi funcția, dar și obligarea pârâtei AJVPS la plata drepturilor salariale de care a fost privat (respectiv 13.250 de lei lunar, reprezentând salariul de președinte executiv), reactualizate de la data încetării raportului de muncă și până la repunerea în funcție de către instanță. O altă solicitare este obligarea pârâtei, respectiv AJVPS Argeș, la plata sumei de 20.000 de euro reprezentând daune morale pentru „atingerea adusă onoarei și demnității mele”, după cum a precizat reclamantul. Care reclamant, subliniem din nou, este condamnat penal definitiv la închisoare pentru braconaj, fals și instigare la fals.
„Începând cu data de 15.06.2020, am deținut în cadrul AJVPS Argeș funcția de președinte executiv, în care am fost numit pe o perioadă de doi ani în baza Hotărârii Adunării Generale din data de 06.02.2020. Ulterior, în baza deciziei penale nr. 391/A din 16.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care mi s-a interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de trei ani, funcția de director al AJVPS Argeș, pârâta a emis decizia nr. 2012/16.07.2020 prin care s-a dispus încetarea contractului meu individual de muncă. Decizia emisă este nelegală și netemeinică. Prin decizia penală mi s-a interzis dreptul de a ocupa funcția de director și nu de președinte al AJVPS Argeș! Deci, interdicția se referă la o altă funcție decât cea pe care am deținut-o în cadrul pârâtei! Funcția de director a fost desființată de către pârâtă din luna februarie 2020. Pe de altă parte, decizia atacată a fost emisă în mod unilateral de către președintele asociației, contrar prevederilor statutare și fără aprobarea prealabilă a Adunării Generale”, mai susține Constantin Istrătescu în cererea de dare în judecată a asociației pe care tocmai el a condus-o până să fie condamnat.
Cel mai hilar argument adus instanței de nea Costică Istrătescu este însă următorul: „În cazul de față, am suferit nu numai un prejudiciu de ordin patrimonial, fiind privat de orice venit de natură salarială, de orice posibilitate de a mai avea asigurare medicală, dar am suferit și un prejudiciu de ordin moral, urmare a atingerii aduse onoarei și demnității mele. Sunt o persoană publică, cunoscută în județul Argeș, care a deținut, o perioadă îndelungată, funcția de director sau președinte al pârâtei”. Pensionat în 2007 și beneficiar al unei pensii de stat de câteva mii de lei pe lună, Istrătescu își acordă singur în 2020 și o primă de pensionare de 1,3 miliarde de lei vechi, corespondentul a zece salarii lunare primite la AJVPS Argeș. Iar acum, după ce Consiliul de Conducere al AJVPS l-a dat afară pentru că era obligat, de vreme ce exista o hotărâre de condamnare definitivă împotriva lui, reclamantul Istrătescu mai vrea și 20.000 de euro drept daune morale pentru atingerea onoarei și demnității. Curat murdar, nea Costică, ca să cităm din Caragiale!

Plângere penală pentru modificările aduse statutului AJVPS

În luna februarie, conducerea AJVPS Argeș, în frunte cu directorul de atunci, Constantin Istrătescu, a decis modificarea statutului asociației, modificările aduse fiind unele cu schepsis, pentru că, în așteptarea sentinței în cauza penală de braconaj (fiind previzibilă decizia instanței de a-i mai interzice directorului, pe atunci, Istrătescu exercitarea funcția), acesta s-a făcut președinte executiv. Nu este însă singura modificare. După cum a descoperit noua conducere, în Adunarea Generală din februarie 2020 au fost votate și aprobate 18 articole spre modificare, dar în realitate s-au modificat 50! Motiv pentru care a fost depusă plângere penală împotriva lui Constantin Istrătescu. „Noi nu am avut acces la ediția 2020 a statutului AJVPS, trimis către Judecătorie. Am avut acces la Statutul AJVPS pe care l-am votat cu toții, legal, în februarie. Am semnat toți membrii Consiliului pe toate paginile, așa cum e normal. Aces statut, care are pe el semnăturile tuturor membrilor Consiliului AJVPS, este cel care trebuia să plece la instanță. Dar când am venit, în luna iulie, am primit un exemplar de statut cu 50 de modificări, spune președintele executiv actual al AJVPS Argeș, Sergiu Chiriță. Întrebat despre ce modificări au fost făcute, acesta dă ca exemplu articolul 6, în care se prevede cum încetează calitatea de membru. Așa am aflat că la punctul 4 din ”statutul lui nea Costică” se precizează că excluderea se face doar ”pentru acei membri care au primit condamnare în regim de detenție”. „Avem acum, deci, un punct prin statut care este peste Legea Vânătorii”, spune actualul președinte Sergiu Chiriță. Mai clar, Legea Vânătorii precizează fără echivoc că, în momentul în care ai comis fapte de braconaj și s-a dat o soluție definitivă împotriva ta, nu mai ai dreptul să fii membru al AJVPS. ”Uitați, în statutul din 2015, modificat și care are toate cele 11 semnături ale noastre, că pe cel trecut prin instanță în 2020, de domnul Istrătescu, nu avem nicio semnătură, articolul 6 e clar. Spune că excluderea se aplică membrilor AJVPS Argeș care au săvârșit infracțiuni prevăzute de Legea 407 modificată și completată, confirmată de organele de cercetare penală sau instanțele de judecată după adoptarea unei soluții definitive, nu vorbește despre regimul de detenție. Nu avem cum să trecem peste lege! Am primit de la Curtea de Apel sentința, plus o comunicare de la Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, în urma cărora s-a procedat la desfacerea contractului individual de muncă. Eram practic obligați să procedăm astfel. Eu înțeleg supărarea domniilor lor, a domnului Istrătescu și a domnilor Tănase și Bulimac, dar totodată trebuie să se înțeleagă de către toată lumea că nu am dat afară pe nimeni, nu a fost o decizie de concediere, ci una de desfacere a contractului individual de muncă în urma unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare penală!”, ne-a declarat noul șef al AJVPS Argeș, Sergiu Chiriță.

Recapitulare. Pentru ce fapte a fost condamnat Istrătescu

Pe 16 iulie a.c, Curtea de Apel Pitești a dat sentința definitivă în dosarul lui Constantin Istrătescu, președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Argeș. Acesta și alți doi angajați ai instituției, inginerii Horia Tănase și Sorin Bulimac, au fost condamnați la pedepse cu suspendare pentru braconaj cinegetic. Celor trei li s-a luat dreptul de a ocupa în cadrul instituției funcţiile pe care le-au deținut în timpul săvârşirii infracţiunii. Constantin Istrătescu a primit o pedeapsă mai mare decât pe fond. De asemenea, pe lângă acuzația de braconaj cinegetic, șeful vânătorilor și pescarilor din Argeș a fost condamnat și pentru infracțiunea de instigare la fals material în înscrisuri. Istrătescu a primit 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de trei ani, Horia Tănase (secretar al AJVPS Argeş) – un an şi şapte luni cu suspendare (pe un termen de încercare de doi ani), iar Sorin Bulimac (inginer principal al AJVPS Argeş) – un an şi patru luni cu suspendare (pe un termen de încercare de doi ani).
Reamintim că problemele au început pentru inculpați după ce, în sezonul de vânătoare 2016-2017, șeful AJVPS Argeș, împreună cu ceilalți doi angajați, ar fi eliberat autorizaţii de vânătoare la porci mistreţi care au depăşit cota de recoltă aprobată la nivel de gestionar cu 30 de exemplare. Valoarea prejudiciului creat în dauna Ministerului Apelor și Pădurilor a fost de 23.400 euro.

Constantin Istrătescu: „Eu sunt un tip pensionat, sunt un cetăţean octogenar…”

L-am abordat și pe Constantin Istrătescu în legătură cu litigiul său cu AJVPS Argeș. După ce, în primă fază, ne-a spus că „Nu e adevărat, eu nu mă lupt cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor din România. Pentru că nu pot, acolo am lucrat 55 de ani….” , acesta a revenit și a recunoscut că a dat în judecată asociația. „Vreau ca instanța să ia în considerare că nu s-a respectat statutul. I-am dat în judecată să refacă o anumită situație a lui Istrătescu. Am fost, sunt și voi fi întotdeauna un om corect și un slujbaș al Asociației Vânătorilor și Pescarilor, indiferent ce se va întâmpla. Eu sunt un tip pensionat, am toate drepturile de pensionar, sunt un cetățean octogenar. Unele sunt venituri salariale și altele sunt venituri ale statului, știți ce înseamnă acest lucru? Stimată doamnă, contractul colectiv de muncă stabilește că în momentul în care pleci, la pensionare și după pensionare, iei câte salarii stabilește contractul colectiv de muncă. Și alții care au fost menținuți după pensie, când li s-a desfăcut contractul de muncă, au beneficiat de aceste compensații. Nu doar Istrătescu”, a mai spus fostul șef al AJVPS despre „ modesta” primă de pensionare de 1,3 miliarde de lei.
 

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Cornul suna si rasuna … bata tot bata ramane / sa plateasca angaralele .

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită