Web Analytics
scris luni, 10.03.2025

Un medic cu probleme oncologice acuză conducerea: „Din fericire pentru ei, nu au cancer şi nu au copii mici de crescut ca mine şi le doresc să nu treacă vreodată prin ce trec eu”

Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, diagnosticat cu cancer, afecţiuni cardiologice şi endocrine, povesteşte, într-o postare în social media, că în condiţiile în care face două gărzi pe lună, la spital i se „pun beţe în roate”, pe motiv că e posibil ca, din cauza numărului redus de gărzi pe care le face, unitatea să nu poată acoperi programul de gardă.

Un medic cu probleme oncologice acuză conducerea: „Din fericire pentru ei, nu au cancer şi nu au copii mici de crescut ca mine şi le doresc să nu treacă vreodată prin ce trec eu”

„Domnul manager doarme în patul lui noapte de noapte şi nu are cancer. Ca şi doamna de la Resurse Umane care a scris pe cererea mea un punct de vedere care nu are legătură cu solicitarea mea. Din fericire pentru ei, nu au cancer şi nu au copii mici de crescut, ca mine şi le doresc să nu treacă vreodată prin ce trec eu.  Dar nu au nici empatie şi nici cunoaşterea legislaţiei. Legal pot avea scutire sau pot face doar cele 18 ore obligatorii. La 8 medici care sunt în linia de gardă ÎN AFARĂ DE MINE nu poţi legal invoca faptul că aprobarea depinde dacă şeful de secţie INTERIMAR şi la momentul depunerii cererii înlocuit LEGAL de o colegă care a avizat cererea trebuie să decidă”, a scris doctorița pe Facebook.

Citește și: Noi informații de la Vatican privind starea de sănătate a Papei Francisc

Aceasta subliniază că are dreptul de a decide câte ore de gardă face, în condiţiile în care are probleme medicale, doctoriţa subliniind că are dreptul inclusiv la concediu, având în vedere afecţiunile cu care este diagnosticată.

Oficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu anunţă că „nimeni nu i-a solicitat, verbal sau în scris” doctoriţei Cristina Căliman să facă un număr mai mare de gărzi decât cele solicitate de aceasta. „În prezent graficul de gardă al Secţiei Neurologie este complet asigurat pentru luna martie, fiind aprobat la sfârşitul lunii februarie, înainte de revenirea din concediul medical al doamnei doctor.  Solicitarea doamnei doctor a fost aprobată şi nimeni nu i-a solicitat, verbal sau în scris, să efectueze un număr mai mare de gărzi decât cele solicitate de doamna doctor în cererea depusă. Nu înţelegem nemulţumirea doamnei doctor în condiţiile în care nimeni nu a obligat o să efectueze un număr mai mare de gărzi”, au transmis reprezentanţii spitalului, luni după amiază.

Citește și: Călin Georgescu dă în judecată Guvernul României, Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Argeșeni ajutați de Guvern

Executivul României a acordat ultimele ajutoare financiare pentru familii și persoane singure aflate în situații deosebite în campania electorală...