Web Analytics
scris miercuri, 20.07.2022

Un important traseu de ciclism trece prin Argeș

Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, anunță ediția cu numărul 55 a Turului României. Competiția se va desfășura în perioada 6-11 septembrie 2022, pe un traseu de aproximativ 850 km, care pornește din Satu-Mare și trece prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș, Curtea de Argeș și București. Zonele din Argeș cuprinse în traseu sunt: Transfăgărășan, Bâlea Lac, Albeștii de Argeș, Valea Uleiului și Curtea de Argeș.

Un important traseu de ciclism trece prin Argeș

22 de echipe la start

În 2021 au participat 16 echipe, iar anul acesta deja și-au confirmat participarea 22 de echipe profesioniste din 13 țări: Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, printre care și echipa pro-continentală CAJA RURAL, aflată pentru prima dată în România, echipele naționale ale României și Bulgariei, precum și toate cele trei echipe continentale din România: MENTORISE ELITE TEAM CFX, GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE și TEAM NOVÁK.

Curse și pentru copii

Și anul acesta vor fi curse pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani în orașele Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Curtea de Argeș și București. „La competițiile similare organizate anul trecut în trei orașe au participat peste 450 de copii, cu un număr record de 250 de participanți în București. Creșterea interesului copiilor pentru ciclism este confirmată și de numărul celor care se legitimează la cluburi din întreaga țară – în 2021, numărul acestora a fost cu 34% mai mare decât în anul anterior”, se arată în comunicatul de presă transmis de organizatori.

Citește și Aproape 600 de dansatori au dat viață Concursului de dans popular pentru copii și tineri ”Gh. Popescu-Județ

Traseul complet

Traseul trece prin importante zone turistice din România, printre care Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și Transfăgărășan. Turul României începe la Satu Mare, pe data de 5 septembrie, cu evenimentul de prezentare a echipelor. Tot aici, pe 6 septembrie, are loc Prologul – un contratimp individual pe un traseu de 2 km prin centrul orașului și de aici se dă startul în Etapa 1.

6 septembrie, Satu Mare

Prolog – 2.1 km

Piața Libertății (Parcul Central) – Str. Decebal – Str. Micu Klein – Str. Mihai Eminescu – Str. Ion Budai Deleanu – Str. Gheorghe Șincai – Str. Aurel Popp – Str. Alexandru Ioan Cuza – Piața Libertății (Parcul Central) – Str. 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Ion Constantin Brătianu.

7 septembrie, Satu Mare – Bistrița

Etapa 1 – 202 km

Satu Mare – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița Primărie.

8 septembrie, Bistrița – Târgu Mureș

Etapa 2 – 181 km 

Bistrița – Viișoara – Lechința – Matei – Budești – Sărmășel Gară – Sărmașu – Șăulia – Pârâu Crucii – Sânpetru de Câmpie – Sărmașel Gara – Sărmașu – Șăulia – Pârâu Crucii – Raciu – Voiniceni – Târgu Mureș, Platou Cornești.

9 septembrie, Târgu Mureș – Făgăraș

Etapa 3 – 154 km 

Târgu Mureș – Ungheni – Căpâlna de Sus – Coroisânmărtin – Zagăr – Dumbrăveni – Biertan – Pelișor – Agnita – Dealu Frumos – Cincu – Rodbav – Soarș – Făgăraș Cetate. 

10 septembrie, Cristian – Curtea de Argeș

Etapa 4 – 210 km

Cristian – Zărnești – Poiana Mărului – Șinca Noua – Șercăița – Drăguș – Victoria – Arpașu de Sus – Cârțișoara – Transfăgărășan – Bâlea Lac – Albeștii de Arges – Valea Uleiului – Curtea de Argeș, Curtea Domnească.

11 septembrie, București

Etapa 5 – 6.4 km / tura – 15 ture – 96 km 

Rond Kiseleff Bd. Regele Mihai I –  Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Bd. Mareșal Constantin Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei –  Bd. Regele Mihai I

Turul României, supranumit și Mica Buclă

„Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Competiția s-a desfășurat între 1910 și 1913, când a izbucnit Primul Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumită și „Mica Buclă”. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între 1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Competiția a început să figureze în calendarul Federației Internaționale de Ciclism din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. În Turul României se acordă următoarele tricouri distinctive: galben (lider în clasamentul general), alb (lider în clasamentul tinerilor), roșu (lider în clasamentul sprinterilor), verde (lider în clasamentul cățărătorilor) și albastru (lider în clasamentul românilor)”, mai transmit organizatorii.

Mai multe informații despre Turul României 2022 pe: www.turulromaniei.ro.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită