Web Analytics

Un elev din Curtea de Argeș a ajuns la spital după o încăierare în pauză

de | 31.10.2017 16:36 | Actualitate

Liceu Curte de arges

În urma unei încăierări în clasă, un elev de 16 ani s-a ales cu o fractură de os metacarpian. S-a întâmplat la Liceul Agricol Constantin Dobrescu din Curtea de Argeș, marți, în timpul unei pauze.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş au fost sesizaţi de cadrele didactice cu privire la un incident petrecut în urma unui conflict spontan între trei elevi. Unul dintre elevi a fost împins şi a căzut. Împreună cu mama sa, s-a deplasat la spital pentru investigaţii. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că elevul are o fractură de os metacarpian (la unul dintre degete), a precizat, pentru Jurnal de Argeș, Florin Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.

Elevul agresoincidentul s-a soldat cu vătămări, s-a întocmit dosar penal, conform articololul 192, pentru infracțiunea de lovire și alte violețe pe numele elevului, în vârstă de 16 ani, care l-a împins pe băiat”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IJP Argeș.

O anchetă internă va stabili dacă profesorii vor răspunde pentru acest incident. „În privința unei eventuale răspunderi disciplinare a cadrelor didactice, aspectul acesta va fi stabilit în urma unei anchete interne. Dacă există ceva mai mult decât o abatere disciplinară ni se va comunica”,  a mai precizat Florin Popa.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii