Web Analytics

articol scris miercuri, 28 septembrie 2016

Un deţinut a dat în judecată Penitenciarul Colibaşi pentru că i s-a dat la masă carne stricată

Săptămâna trecută, la Judecătoria Pitești s-a derulat primul termen al procesului intentat de către Cezar Mirea, deținut în cadrul Penitenciarului Colibași. Acesta s-a adresat și Curții Europene a Drepturilor Omului pentru încălcarea unor drepturi, iar la instanța piteșteană a înaintat o plângere în baza art. 56 din Legea 254/2013, privitor la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate. Practic, persoana încarcerată la Mioveni a reclamat nerespectarea normei de hrană de către conducerea Penitenciarului Colibași, ba chiar s-a plâns judecătorului că i s-a dat mâncare stricată, trei zile la rând, la începutul lunii septembrie, atunci când era internat în Spitalul Penitenciar: „La Penitenciarul Colibași există grave deficiențe de preparare și distribuire a hranei pentru persoanele bolnave și care ar trebui să beneficieze de norma 18, adică regim alimentar. Această normă nu asigură, în realitate, o cantitate suficientă de hrană și numărul de calorii pe care ar trebui să le primesc în baza ei. Am depus documente și la CEDO!“, a spus deținutul adus de către gardieni la proces.

„Mâncarea este distribuită în condiții neigienice de către personalul de la Colibași, care nu poartă halat și manipulează hrana fără mănuși de protecție”

Acesta a relatat în continuare: „Eu consider că și transportul pâinii care este alocată pe norma 18 se face în condiții deficitare, este adusă în niște rasteluri de metal, iar în timpul transportului aceasta cade jumătate pe drum. Mâncarea este distribuită în condiții neigienice de către personal, care nu poartă halat și manipulează hrana fără mănuși de protecție.“ În acest moment al declarației consemnate de grefiera de ședință, judecătorul i-a spus petentului: „Înțeleg nemulțumirea dumneavoastră, cu drepturile omului nu e de glumit, dar totuși acolo nu sunteți la restaurant“. Magistratul l-a îndemnat în continuare pe Mirea să descrie ce se întâmplă la servirea mesei în detenție.

Acuze dure: deținuții care distribuie hrana fură din mâncarea celorlalți

„Cei care distribuie hrana, de fapt tot persoane lipsite de libertate, duc într-o mână farfuria de mâncare și în alta mâncarea. Eu sunt nefumător și faptul că acele persoane fumează îmi afectează acest drept. Am spus că nu se respectă nici cantitatea, și mă refer la faptul că la masa de dimineață am primit un ou și o felie de salam de cinci grame, iar cu salamul respectiv nici un pui de pisică nu se satură. Am văzut că deținutul care transporta hrana avea dosită o cantitate de salam care în mod normal ni se cuvenea nouă, deținuților de la regim. Eu consider că Penitenciarul Colibași are o culpă pentru că nu ia în considerare și nu pune în practică măsuri de supraveghere care să nu permită deținuților să fure mâncarea altor deținuți. De asemenea, arăt că în perioada 8-10 septembrie hrana a fost alterată, am primit carne care era stricată. Am sesizat acest lucru la Penitenciarul Colibași și la Spitalul Penitenciar!“, a adăugat Mirea. Ca probă, acesta s-a gândit să îi aducă judecătorului o porție din mâncarea lui, magistratul sărind ca ars: „Doar nu vă gândiți să veniți aici cu farfuria!“, dar i-a acceptat petentului proba cu martori, respectiv doi colegi de celulă ai acestuia. Deținutul nu a specificat, în timpul procesului, de ce boală suferă. Menţionăm că Mirea a fost condamnat pentru trafic de droguri.
A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete