Un domn și o doamnă în vârstă, pe fețele cărora se vedea clar că nu sunt de prin părțile locului, ba, când au urcat în autobuz pe la intrarea din față și i-au spus șoferului că merg la gară în limba lui Shakespeare, nu a mai avut nimeni niciun dubiu, vor rămâne cu o amintire nu prea plăcută despre Pitești. Asta pentru că, lăsați să urce în mijlocul de transport în comun cu un ok făcut de șofer în limba „gimnastică”, s-au trezit apoi în mijlocul unui ditamai scandalul din care nu au înțeles nimic. Ghinionul englezilor a făcut ca la următoarea stație să urce doi zdrahoni de controlori. Deși șoferul l-a avertizat pe unul dintre ei că are în mașină doi cetățeni străini, zdrahonul mirosind că e rost de bani s-a îndreptat hotărât către străini, cerându-le în cel mai neaoș stil românesc să îi arate biletele. Bieții oameni au întrebat cât costă, gândindu-se că acestea pot fi achiziționate din mașină, așa cum bineînțeles se întâmplă în multe locuri din lume. Zdrahonul le-a spus scurt, în limba băștinașă, cât este amenda, ba chiar a mai și făcut un scandal de se uita lumea ca la urs. La încercarea noastră de a-l calma pe controlor, sugerându-i să fie mai îngaduitor pentru că cei doi nu știau obiceiul locului, acesta ne-a dat o replică la care nu poți rămâne decât fără cuvinte: „Da’ ce, la ei în țară ne-ar ierta?!” Un lucru mi-e clar! Scena la care am asistat în urmă cu aproximativ o săptămână, în autobuzul de pe linia 8, m-a făcut să-mi crape obrazul de rușine că trăiesc în Pitești.
(ELECTRO-CUTARE)
C.J. Argeş ascunde numele funcţionarilor publici din comisia de achiziţii a microbuzelor cumpărate la preţuri umflate
Consiliul Județean Argeș refuză să ne furnizeze numele funcționarilor publici din comisia de...



0 Comentarii