Dacă cel care îi este un fel de şef s-a cramponat de funcţie şi nu s-a lăsat demis de PDL, ajungând să-şi recâştige poziţia în instanţă, directorul CS Muscel a renunţat de bunăvoie la şefie şi s-a reîntors la activitatea sa anterioară. Lucian Ionescu, consilier local la Câmpulung, a fost numit director la Clubul Sportiv din localitate în mai 2013, iar la începutul lui martie 2014, după ieşirea PNL de la guvernare, a renunţat la funcţie. „Nu a fost vorba de o epurare politică, de presiuni, ci pur şi simplu a fost o decizie personală”, astfel şi-a motivat gestul liberalul Ionescu. Fost lider al Tineretului Liberal din Argeş, având funcţie de vicepreşedinte la nivelul central al TNL, Lucian Ionescu a procedat altfel decât şeful Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş. Laurenţiu Achimescu, şi el liberal, a fost demis din funcţie pe vremea guvernării PDL, dar nu a acceptat situaţia şi a contestat în instanţă abuzul portocaliu. A câştigat, şi-a recuperat şi salariile neprimite, iar acum încă este şef la DJST Argeş, deşi PNL nu mai face parte din Guvern. Dacă i se va întâmpla ceva, mare mirare să nu o dea iar pe judecată, în aşteptarea revenirii liberalilor la putere.
C.I.B.