Discuțiile despre un transfer în afară pentru Mario Tudose continuă, iar de această dată lucrurile par mai serioase ca oricând, potrivit presei din Belgia.

După ce a fost pe lista celor de la FCSB și în atenția lui Dinamo, fundașul central al celor de la FC Argeș este foarte aproape de un transfer în străinătate.
Pentru acesta a intrat pe fir un club important din Belgia, Genk. Potrivit presei belgiene, Genk este dispus să achite o sumă totală de până la un milion de euro pentru transferul lui Tudose.
Oferta ar fi structurată astfel: aproximativ 600.000 de euro sumă fixă, restul urmând să fie achitat sub formă de bonusuri de performanță. În plus, jucătorul ar urma să semneze un contract pe termen lung, valabil până în vara anului 2030.
Clubul din Limburg, aflat în prezent pe locul 11 în prima ligă belgiană, are un istoric solid în ceea ce privește dezvoltarea jucătorilor tineri. Pentru România, Genk nu este un nume străin, iar de-a lungul timpului pe acolo au trecut și Ianis Hagi sau Vladimir Screciu.
”KRC Genk încearcă să-l aducă pe Mario Tudose în Belgia. Clubul din Limburg ar fi dispus să plătească în jur de un milion de euro pentru fundașul central în vârstă de douăzeci și unu de ani.
Tânărul român joacă pentru FC Argeș. În ciuda vârstei tinere, Tudose a purtat deja banderola de căpitan pentru FC Argeș în mai multe rânduri. În trecut, românul a petrecut o perioadă la academia de tineret a clubului Benfica.
Vara trecută, Tudose și-a prelungit contractul cu FC Argeș până la mijlocul anului 2029. Potrivit lui Sacha Tavolieri, Tudose poate semna un contract cu Genk până în vara lui 2030”, au notat cei de la voetbalprimeur.be, potrivit gsp.ro.




0 Comentarii