Web Analytics
scris joi, 15.08.2024

Un bărbat care a salvat un copil de la înec a dispărut în mare

Un nou incident tragic pe litoralul românesc, al doilea într-o singură zi. Un bărbat care a salvat un copil de la înec a dispărut în mare, în zona stațiunii Jupiter.

Un bărbat care a salvat un copil de la înec a dispărut în mare

Potrivit primelor informații, o persoană s-a înecat în stațiunea Jupiter, în zona digului nou format, potrivit presei locale. La locul accidentului a fost trimisă o ambulanță SMURD, o ambarcațiune și, ulterior, a fost solicitat și ajutorul scafandrilor. Echipele de salvatori caută un bărbat de circa 35 de ani, care a intervenit pentru a salva un copil de la înec. După lăsarea întunericului, opreațiunile de căutare au fost întrerupte și vor fi reluate joi dimineață.

Citește și: Directori din Tel Drum acuzaţi de o fraudă de un milion euro, condamnați definitiv cu suspendare

Tot miercuri, un bărbat care a fost scos inconștient din apa mării, la 2 Mai, a fost declarat decedat după încercări nereușite de resuscitare.

Un bărbat în vârstă de 66 de ani a murit înecat, miercuri după amiază, în stațiunea 2 Mai, lângă șantierul naval Damen, potrivit presei locale. Acesta a fost scos din apă inconștient, de către localnici, care au sunat și la 112. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD B2 de la Vama Veche și un echipaj C SAJ. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă fără succes. Bărbatul, care era din localitatea Limanu, a fost declarat decedat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...