Web Analytics
scris joi, 10.02.2011

Un alt lider PSD a intrat pe ţeava şefului PDL

Mircea Andrei se laudă că o să se ocupe personal de Ion Mânzână
Disputa dintre PDL şi PSD a depăşit cotele unei lupte fireşti între două partide rivale şi a început să îmbrace forma unui război purtat fără menajamente. Iar aproape de fiecare dată, cel care se înfoaie ca un curcan prin judeţ, promiţând că-şi aranjează el toţi adversarii, este liderul judeţean al PDL, Mircea Andrei. Ultimul intrat în vizorul acestuia este vicepreşedintele PSD, Ion Mânzână, şeful serviciului judeţean de pază şi ordine. Se pare că în prealabil, şi în special după acţiunea dură declanşată împotriva preşedintelui Nicolescu, în spatele căreia Mânzână este convins, ca mulţi alţii, că se află PDL-ul, acesta nu s-a ferit să-i transmită lui Mircea Andrei „multă UE” precum şi alte asemenea formule menite să reliefeze cât mai plastic „respectul” pe care-l poartă senatorului portocaliu. La rândul său, Andrei a început să culeagă date în propriul partid despre Mânzână, după care a decretat, prin una din formulele sale preferate, că o să se ocupe el, personal, de acesta. În ce fel, rămâne de văzut.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită