Un adolescent în vârstă de 14 ani din Botoșani a murit, marți, după ce s-a electrocutat în camera tehnică de la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor (CNOPJ) din cadrul Complexului Sportiv Național Orșova.
În urmă cu puțin timp un sportiv minor de la Clubul Național de Canotaj din Orșova a murit. Copilul s-ar fi electrocutat la un panou electric, notează www.asingorj.ro
Citește și: Un tren cu 200 de călători a deraiat, în Teleorman. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
”La data de 11 iunie a.c., ora 17.20, Poliţia municipiului Orşova a fost sesizată cu privire la faptul că la complexul sportiv din municipiu, o persoană s-ar fi electrocutat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii orşoveni care, din primele verificări efectuate, au stabilit că un minor de 14 ani, în timp ce se juca împreună cu alţi colegi din cadrul complexului, acesta s-ar fi ascuns în camera tehnică a unităţii, pe un panou electric, fiind găsit decedat”, a transmis IPJ Mehedinţi. Incidentul s-a produs la Clubul de Canotaj de la Orşova. Trupul băiatului a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie şi stabilirea cauzelor decesului. În cauză, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu. Până la această oră, reprezentanții clubului au refuzat să transmită un punct de vedere oficial cu privire la acest eveniment tragic.
0 Comentarii