Naţionala de fotbal a României susţine sâmbătă seară, în deplasare, de la 21.45, ora României, un meci extrem de important, cu Bosnia Herţegovina.

Cele două formaţii se înfruntă în penultima etapă a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal de anul viitor, din America de Nord, iar „tricolorii” sunt obligaţi să câştige pentru a se menţine în lupta pentru primele două locuri ale Grupei H, grupă din care mai fac parte San Marino, Austria şi Cipru.
Citește și: Finlanda – România din preliminariile EURO U21, vineri, de la ora 17:00
În acest moment, România este pe locul 3 în grupă, la trei puncte de Bosnia Herţegovina şi la cinci puncte de Austria, astfel că echipa noastră nu îşi mai permite paşi falşi în ultimele două etape, sâmbătă, cu Bosnia Herţegovina, în deplasare, şi marţi seara, acasă, cu San Marino.
În ciuda caracterului decisiv al duelului de la Zenica, UEFA a decis să trimită o brigadă condusă de un arbitru englez controversat la confruntarea dintre Bosnia Herţegovina şi România.
Concret, partida de sâmbătă va fi arbitrată de englezul Michael Oliver, arbitru acuzat de oficialii lui FC Liverpool de viciere de rezultat în ultima etapă de Premier League, deşi Liverpool a pierdut clar, 0-3, duelul cu Manchester City din deplasare.
Michael Oliver va fi ajutat de asistenții Stuart Burt și James Mainwaring, în timp ce Chris Kavanagh va îndeplini rolul de arbitru de rezervă. În camera VAR se va afla Michael Salisbury, asistat de Peter Bankes.




0 Comentarii