Web Analytics
scris luni, 26.01.2026

Turcul care a omorât un polițist român a dispărut după o permisie. Evadare cu semne grave de întrebare

Autoritățile sunt în alertă maximă după ce un deținut condamnat pentru omor, cetățean turc, nu s-a mai întors la Penitenciarul Rahova la expirarea unei permisii legale. Este vorba despre Abdullah Atas, condamnat definitiv la 22 de ani de închisoare pentru uciderea unui polițist de la Brigada Rutieră.

Turcul care a omorât un polițist român a dispărut după o permisie. Evadare cu semne grave de întrebare

Potrivit informațiilor oficiale, Atas a beneficiat de o permisie în intervalul 23–26 ianuarie 2026, acordată pe fondul unui comportament considerat „exemplar” în detenție. La finalul perioadei, însă, acesta nu s-a mai prezentat la penitenciar. Conducerea Penitenciarului Rahova a sesizat Poliția Capitalei, iar bărbatul a fost imediat dat în urmărire.

Într-un comunicat, Poliția precizează că deținutul a fost căutat la adresa declarată din orașul Voluntari, fără rezultat, fiind demarate verificări extinse pentru localizarea lui.

Cazul ridică semne serioase de întrebare, mai ales în contextul trecutului violent al fugarului. În august 2017, Abdullah Atas l-a ucis intenționat pe agentul de poliție Gheorghe Ionescu, care încercase să îl oprească în trafic. Șoferul, aflat sub influența alcoolului, a accelerat, l-a luat pe capotă pe polițist și l-a târât zeci de metri.

Surse judiciare susțin că Atas ar fi încercat în mod constant, de-a lungul anilor, să profite de orice oportunitate pentru a scăpa din detenție. Deși a beneficiat anterior de mai multe permisii, de fiecare dată s-a întors în penitenciar, până acum. Ancheta ia în calcul inclusiv ipoteza ca acesta să fi părăsit deja teritoriul României, posibil profitând de lipsa controalelor sistematice la frontiera cu Bulgaria.

În ziua începerii permisiei, Atas s-a prezentat la Poliția Voluntari pentru formalitățile obligatorii, fără a ridica suspiciuni. Dispariția sa ulterioară a declanșat un amplu dispozitiv de căutare la nivel național.

Între timp, cazul pune presiune pe conducerea Penitenciarului Rahova și pe Administrația Națională a Penitenciarelor, fiind analizate circumstanțele în care un condamnat pentru o faptă extrem de gravă a ajuns să beneficieze de permisie.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită