La finalul săptămânii trecute, timp de trei zile, pe stadionul municipal din Câmpulung s-a desfășurat Festivalul „Posada Rock 2013”. Numeroșii iubitori de muzică rock au umplut stadionul în toate cele trei seri. Marele premiu al ediţiei a fost câştigat de trupa „Focuri” (o şedinţă foto profesională în valoare de 1000 de euro), iar locul I a fost luat de trupa „Masked Toys” (600 euro). Una dintre trupele pop – rock premiate anul trecut cu locul al III-lea, trupa „Zadar”, a reclamat că în acest an nu a fost primită la concurs, organizatorul Bogdan Trîmbaciu, menţionând că „în accepţiunea juriului trupa Zadar nu a meritat să fie anul acesta în primele 12, pentru că formaţiile din acest an sunt mai bune”. Interesant este că, potrivit gurilor rele, „Zadar” a fost singura trupă care anul trecut a reclamat calitatea proastă a sonorizării, fapt ce a dus la excluderea trupei din lista 2013.
Este de subliniat că şi în acest an, festivalul pop – rock a adus la Câmpulung sute de iubitori ai genului din aproape toate colţurile ţării, fiind mult îmbunătăţite atât condiţiile de pe stadion, cât şi sonorizarea. Ioana Ştefan

Un băiețel de 7 ani a murit electrocutat în curte, sub ochii părinţilor
Clipe de groază pentru o familie din Bucureşti. Un băieţel de doar 7 ani s-a stins fulgerător,...
0 Comentarii