Donald Trump este noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Acesta va prelua mandatul de la președintele în exercițiu, Joe Biden, în ianuarie 2025.
Citește și: Zelenski l-a felicitat pe Trump pentru victorie și speră în „pacea justă pentru Ucraina”
„Dumnezeu mi-a cruțat viața pentru un motiv. Și acel motiv a fost să ne salvăm țara și să readucem America la măreție. Iar acum vom îndeplini această misiune împreună”, le-a spus Trump susținătorilor miercuri dimineața, devreme.
În vârstă de 78 de ani, Trump e la al doilea mandat la Casa Albă, după cel din perioada 2016-2020. Este primul candidat republican care câștigă votul popular după George W. Bush, în 2004. În primul său mandat, când a candidat contra lui Hillary Clinton, Trump a pierdut votul popular.
Republicanii au recuperat controlul asupra Senatului american, camera superioară legislativă din Congres. Ei dețin cel puțin 51 de locuri din cele 100 cât are camera. În plus, au un avantaj major în Camera Reprezentanților.
„Dumnezeu mi-a cruțat viața pentru un motiv. e prima femeie de culoare care a candidat pentru cel mai înalt post din administrația americană. Fostul procuror general din California are 60 de ani și este încă vicepreședinte al SUA.
Iată cele 5 politici susținute de învingător în campania electorată:
CHINA. Trump susține înăsprirea atitudinii SUA față de rivalul strategic China. Republicanul vrea o taxă protecționistă de 10-20% pe orice bunuri vin dinspre chinezi, dar ar putea ridica această marjă până la 60%, conform „Washington Post”, ceea ce ar putea zgudui economia globală;
UCRAINA. Donald Trump s-a lăudat mereu că va opri războiul de la granița României în „24 de ore de când sunt instalat președinte”. Republicanul nu a detaliat, dar e posibil ca ajutorul militar pentru Kiev să se oprească;
IMIGRAȚIE. Donald Trump a atacat în termeni violenți imigrația necontrolată de la granița Statelor Unite. Republicanul a făcut această temă una centrală a propriei campanii, acuzând imigrația de creșterea criminalității, decăderea orașelor americane și scăderea standardului de viață. Trump a fluturat măsuri radicale, ca deportatul în masă;
INFLAȚIE. BBC notează că „Trump a promis să „pună capăt inflației și să facă America din nou accesibilă” și, atunci când a fost întrebat, a spus că mai multe foraje pentru petrol vor reduce costurile energiei. El a promis că va reduce ratele dobânzilor, lucru pe care președintele nu îl controlează, și spune că deportarea imigranților fără documente va reduce presiunea asupra locuințelor”;
POLITICA CLIMATICĂ. În mandatul anterior, Trump a eliminat sute de măsuri de protecție a mediului, inclusiv limite privind emisiile de dioxid de carbon provenite de la centralele electrice și de la autovehicule. Acum a promis să extindă forajul în zona arctică și a atacat mașinile electrice.
0 Comentarii