Web Analytics
scris duminică, 10.11.2024

Tricolorii, mesaj sugestiv pentru suporteri

Naționala antrenată de legendarul Mircea Lucescu se pregătește de ultimele momente dinaintea dublei ce va încheia stagiunea 2024 din cadrul UEFA Nations League. Ambele meciuri, cu reprezentativele statelor Kosovo și Cipru, se vor disputa pe Arena Națională, iar tricolorii au venit deja cu un mesaj către suporterii ce-și vor face simțită prezența pe cel mai mare stadion al țării.

Tricolorii, mesaj sugestiv pentru suporteri

Prin intermediul unei postări pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, membrii “Generației de Suflet” cheamă toți suporterii echipei naționale să refacă Zidul Galben de la EURO 2024, cu scopul de a obține victoria prin care tricolorii își pot asigura un loc la barajul pentru Cupa Mondială din 2026.

“Meciul cu Kosovo nu este doar o simplă etapă în drumul nostru spre calificarea la Campionatul Mondial; este o oportunitate emoționantă de a ne reaminti cine suntem. Mai știți atmosfera vibrantă din vara aceasta, de la EURO 2024?

Euforia, emoțiile și sentimentul de apartenență care ne-au unit pe toți, de la fanii din Germania sau cei din țară, de la românii din toată lumea din fața televizoarelor și până la noi, jucătorii de pe teren. Aceasta este energia pe care ne dorim să o simțim mereu, la fiecare meci împreună.

Pe Arena Națională, vineri, pe 15 noiembrie, vom construi împreună Zidul Galben, simbolul puterii și al unității noastre. Acest meci, cu Kosovo, este o dovadă că nu trebuie să uităm niciodată de scopul nostru comun: calificarea la Mondial.

Să ne strângem forțele și să transformăm fiecare strigăt al vostru într-o undă de energie care să ne conducă spre victorie”, se arată în mesajul oficial, de pe site-ul frf.ro

Meciul cu Kosovo, programat pe 15 noiembrie, ce se anunță a fi sold-out, le poate asigura fotbaliștilor pregătiți de “Il Luce” câștigarea grupei din Liga Națiunilor, dar și promovarea directă în următorul eșalon valoric al acestei competiții continentale.

Citește și: Mircea Lucescu a anunţat lotul României pentru meciurile cu Kosovo şi Cipru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită