Săptămâna trecută, pe 6 martie, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor de la Tribunalului Argeş, în cadrul căruia s-a dezbătut Raportul de activitate pe anul 2024.
Potrivit datelor furnizate, volumul de activitate al Tribunalului Argeş a fost de 20.847 de dosare, instanţa clasându-se, la nivel național, pe locul 7 din punct de vedere al numărului de dosare şi pe locul 11 din punct de vedere al complexității dosarelor soluționate, „de aceea considerăm că se impune efectuarea demersurilor pentru majorarea schemelor de personal prin redistribuire de la alte tribunale care au un volum de activitate mai redus”, se arată în concluziile raportului.
Mai mult, conform indicatorilor, instanţa a obținut gradul de performanță EFICIENT.
În prezent, Tribunalul Argeș are 3 posturi vacante de funcționar public, respectiv cel de inginer, cel de administrator și unul în cadrul biroului de resurse umane, toate pe perioadă nedeterminată, dar și trei posturi libere de grefier cu studii superioare.
Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene!” Preşedinta Tribunalului Argeş: „Cel care adoptă acest comportament nu a cunoscut nobleţea prieteniei”
„Judecătorii, grefierii, personalul IT, asistenții judiciari, funcționarii publici, personalul conex și contractual au demonstrat, și în acest an, profesionalism, integritate și devotament în exercitarea atribuțiilor repartizate. Activitatea desfășurată de echipă de la Tribunalul Argeş reflectă nu doar competența și responsabilitatea fiecărui membru, ci și angajamentul de a menține standarde ridicate în actul de justiție. Într-un context marcat de provocări și schimbări, aceștia au asigurat stabilitate, transparență și eficiență în serviciile oferite justițiabililor.
Apreciem în mod deosebit adaptabilitatea și implicarea personalului IT, care a sprijinit digitalizarea și modernizarea sistemului judiciar, facilitând accesul la justiție și optimizând fluxurile de lucru.
Mulțumim tuturor membrilor echipei pentru eforturile depuse și pentru dedicarea de care dau dovadă zi de zi. Performanțele din acest an ne oferă încredere că, prin colaborare și perseverență, vom continua să consolidăm un sistem de justiție eficient și accesibil pentru toți cetățenii”, au transmis reprezentanții Tribunalului Argeș.
Raportul de Activitate al Tribunalului Argeș pe anul 2024 – integral, poate fi consultat de cei interesați, pe portalul instanței de judecată – Tribunalul Argeș, la secțiunea instanţa în cifre, accesând adresa http://portal.just.ro.pdf.
0 Comentarii