Web Analytics
scris joi, 20.03.2025

Trei tineri piteșteni, protagoniști în filmul „Legenda castelului din Ardud”

Trei tineri piteșteni se numără printre actorii principali ai filmului artistic historical-fantasy „Legenda castelului din Ardud”. Află cum au ajuns acești „sudiști” să joace într-o producție inspirată dintr-o legendă din inima Transilvaniei.

Trei tineri piteșteni, protagoniști în filmul „Legenda castelului din Ardud”

Citește și: Portret al tinerilor scriitori la tinereţe (16)

O poveste inspirată din istorie

Filmul „Legenda castelului din Ardud” aduce în prim-plan o poveste de dragoste tragică dintre prințesa Vilma și un locotenent chipeș, pe fundalul conflictelor din Transilvania secolului al XVIII-lea.

Ideea acestei ecranizări îi aparține Siminei Pop, managerul Casei de Cultură „Dr. Augustin Mircea” din Ardud, pasionată de miturile și legendele locale. Scenariul a fost realizat de Ancuța Mărieș, autoare a unor  romane cu tematică istorică, precum „Lorzii de la capătul deșertului” (1997), un fantasy medieval, sau „Mama zânelor și centurionul” (2009), dar şi coregraf şi manager al grupului de Nimfe din Zalău, alături de care este prezentă la numeroase festivaluri de reconstituire istorică.

Ea s-a ocupat și de alegerea actorilor pentru rolurile principale şi unii dintre protagonişii care apar în film au “recrutaţi” chiar dintre reenactorii întâlniţi la festivalurile de profil. Aşa s-a întâmplat şi cu piteştenii Andrei Ionescu, Adrian Lixandru și Luca Ghenea, care sunt membri activi ai grupului de reconstituire istorică Historia Renascina din Pitești, o asociație formată din peste 100 de membri.

„Castingurile au fost uneori atipice, alteori întâmplătoare, dar de fiecare dată de neuitat”, povestește Ancuța Mărieș. Astfel, cei trei tineri din Pitești au fost aleși pentru acest proiect ambițios, concretizat într-un film artistic de 60 de minute.

În rolurile principale apar Ștefania Maruneac, Alexandru Stanciu și Dan Truția. De asemenea, printre actori se numără și Uwe Dai şi fratele său Darius, cunoscuţi publicului român pentru participarea în emisiunea „Survivor”. În distribuție se mai regăsesc Valentin Iancu, Ioan Seleși și, bineînțeles, tinerii piteșteni Andrei Ionescu, Adrian Lixandru și Luca Ghenea.

Lansarea filmului – la Mioveni

Premiera filmului „Legenda castelului din Ardud” va avea loc pe 22 martie la Centrul Cultural Mioveni, orele 18:00 și 20:00. O altă proiecție este programată pentru 29 martie la Filarmonica Pitești, de la ora 18:00.

Intrarea este liberă, iar publicul va avea ocazia să se întâlnească cu actorii piteșteni, care promit o sesiune de autografe, fotografii și o atmosferă specială.

Vă invităm cu drag să fiți parte din povestea unui eveniment special: proiecția filmului «Legenda castelului din Ardud», în prezența echipei de producție! Veți avea ocazia de a vă întâlni cu echipa filmului și să vă bucurați de o seară plină de magie, poze, autografe. Intrarea este liberă și, dacă doriți să susțineți munca echipei, vă încurajăm să o faceți printr-o donație, după posibilități, la finalul proiecției”, este mesajul transmis de tinerii actori aflați la debut.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş, între Crin şi Amin

Cum spuneam si acum o lună, ceva nu se leagă în PSD Argeș cu candidatura lui Crin Antonescu. Nu face deloc scânteie domnul candidat! Încă nu e...

Din ediția tipărită